Cursul de referinta afisat joi de Banca Nationala a Romaniei (BNR) este cel mai scazut pentru euro din 24 decembrie 2007, cand BNR anuntase un nivel de 3,4673 lei/euro.

"Este posibil sa vedem un curs chiar si sub 3,45 lei/euro, ca urmare a majorarii de dobanda de politica monetara si a intrarilor mari de valuta in tara. Aprecierea va mai dura circa o saptamana sau doua, dupa care, spre finalul lunii, am putea sa revenim pe depreciere", a declarat analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constantinescu.

Moneda nationala s-a apreciat treptat in primele ore ale diminetii de la 3,4840 lei/euro la 3,4750 lei/euro. In jurul orei 12:30, leul s-a apreciat brusc, dupa o stagnare a cursului, pana la cotatii de 3,47 lei/euro. Dupa ora 13:00, leul a inceput sa piarda din terenul acumulat in fata monedei unice europene, iar la 13:45, euro se tranzactiona cu 3,4715-3,4765 lei/euro. "Daca, insa, leul se va aprecia prea mult, am putea vedea si o interventie din partea BNR", a mentionat Constantinescu.

Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat joi de BNR arata o apreciere usora a leului, pana la 2,2441 lei/dolar, de la 2,2452 lei/dolar, cat era miercuri. Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat joi de la cotatii apropiate de 1,5430 dolari/euro pana spre 1,5470 dolari/euro. La 13:45, ora Romaniei, euro era cotat la 1,5464 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de joi, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 11,13% pe an, usor peste cel de 10,77% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 11,63% pe an, de la 11,27% pe an, cat era miercuri.

Dobanzile interbancare de tip overnight se mentin la un nivel ridicat, de 11-12% pe an, peste cel al dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an. (NewsIn)