Potrivit postului Realitatea TV, accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 7, la kilometrul 350. Autocarul venea dinspre Germania şi se îndrepta spre Bucureşti având la bord 30 de călători.
Din primele informaţii două femei, mamă şi fiică, de naţionalitate română, din localitatea Sălişte, judeţul Sibiu, şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte persoane au fost rănite. Pasagerii răniţi grav în accident au fost preluaţi de şase ambulanţe şi au fost transportaţi la spitalele din Alba şi Orăştie. La spitalul Judeţean Alba au ajuns trei răniţi, printre care şi o fetiţă de trei ani. Ceilalţi pasageri au fost cazaţi la un motel din zonă.
Din primele informaţii, se pare că tirul a intrat cu viteză într-o curbă, a derapat şi a intrat în coliziune cu autocarul, ambele autovehicule răsturnându-se în afara carosabilului. La ora transmiteri acestei ştiri se circulă pe un singur sens.
Doi morţi şi şapte răniţi, după ce un tir a intrat în coliziune cu un autocar în judeţul Alba
Publicat la 08.11.2009, 07:42:41
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
