money.ro
PeopleFlorian Gheorghe

Doliu în lumea teatrului și filmului românesc- actorul Mihai Dinvale a murit!

Publicat la 13.11.2025, 09:08:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Doliu în lumea teatrului și filmului românesc- actorul Mihai Dinvale a murit!


Actorul Mihai Dinvale, prezență emblematică a scenei românești, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Artistul a lăsat în urmă aproape cinci decenii de carieră în teatru, film și televiziune.

Doliu în lumea teatrului și filmului românesc- actorul Mihai Dinvale a murit! A fost director al Teatrului Mic

Actorul Mihai Dinvale, fost director al Teatrului Mic din București și una dintre vocile distincte ale generației sale, a murit miercuri, 13 noiembrie 2025. Trista veste a fost anunțată de actrița Daniela Minoiu, într-o postare emoționantă pe Facebook. „Final de spectacol Stela la Teatrul Nottara fără domnul Mihai Dinvale, cu care am construit şi jucat acest spectacol şi care aflu că tocmai s-a stins astăzi. Mulţumesc pentru toate momentele frumoase în care am interacţionat la repetiţii, pentru aerul aristocratic pe care îl degajaţi prin fiecare por. Vă fie somnul lin... Condoleanţe familiei!”, a scris Daniela Minoiu.

O viață dedicată scenei românești

Mihai Dinvale s-a născut la 26 decembrie 1950, în Târgu-Mureş, și a fost absolvent al Liceului de Muzică din Timișoara, dar și al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC). Cu o carieră impresionantă de aproape 50 de ani, Mihai Dinvale a jucat în zeci de spectacole de teatru, filme și producții TV, lăsând în urmă roluri memorabile și un stil inconfundabil – elegant, rafinat, plin de profunzime. Roluri memorabile pe marele și micul ecran. Dintre numeroase filme și seriale în distribuția cărora s-a aflat Mihai Dinvale, amintim: ”Nea Marin miliardar” (1979), ”Secretul lui Bachus” (1984), ”Legături bolnăvicioase” (2006), ”Iubire ca în filme” (2006), ”Cu un pas înainte (2007), ”Cealaltă Irina” (2009) ori ”Sunt o babă comunistă” (2013). Pe scena teatrului, Mihai Dinvale a impresionat în producții de referință precum ”Profesiunea doamnei Warren” de G.B. Shaw, ”Băieții de aur” de Neil Simon, ”Dacă n-ai mai fi” de Florian Zeller și ”Furtuna” de William Shakespeare. Pe lângă activitatea sa artistică din teatru și film, Mihai Dinvale a fost și prezentator de televiziune, colaborând cu succes la emisiuni precum ”Cronica Cârcotașilor” sau Dinvale Show. A fost, de asemenea, realizator și colaborator la Radio România Actualități, Europa FM, Guerila (

).

De-a lungul carierei sale, Mihai Dinvale a fost distins cu Premiul UNITER pentru contribuții remarcabile în teatru și cu numeroase premii pentru cel mai bun actor de comedie la festivaluri de film și teatru din România. Talentul, profesionalismul și rafinamentul său au făcut din Mihai Dinvale un reper artistic, admirat deopotrivă de colegi și de public.

Plecarea lui Mihai Dinvale lasă un gol uriaș în lumea artistică. Colegii săi de breaslă îl descriu ca pe „un domn al teatrului românesc”, un artist complet și un mentor pentru generațiile tinere de actori. „Mihai Dinvale nu era doar un actor, ci o stare. O prezență caldă, rafinată, cu o voce pe care nu o puteai uita”, transmit colegii săi de la Teatrul Mic.

Actorul Mihai Dinvale a murit!

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite