money.ro
ActualitateDegeratu Claudiu

DOSARUL TRANSFERURILOR: Mihai Stoica susţine că a fost condamnat pentru o faptă care nu există

Publicat la 13.11.2012, 10:09:37

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
DOSARUL TRANSFERURILOR: Mihai Stoica susţine că a fost condamnat pentru o faptă care nu există

 "Azi am aflat că până şi în meciul vieţii te pot dezavantaja arbitrii. Din neatenţie, din rea-voinţă, asta vom afla curând, dar pentru mine nu conteaza la ora asta. Contează că am primit mii de mesaje de încurajare, iar aceste gesturi din inimă sunt extrem de importante pentru un om care primeşte o astfel de veste. Contează că, fiind condamnat pentru o faptă care nu există, nu-ţi poţi pierde speranţa ca această eroare nu va fi îndreptată, chiar dacă traieşti în România. Contează că am descoperit cât de slabi sunt cei care sărbătoresc decizia luată de o instituţie care-şi pierde zilnic credibilitatea. Nu vă bucuraţi prea devreme, aşa cum aţi făcut-o când aţi crezut că Steaua 2012 mai poate fi oprită. Obişnuiţi-vă cu gândul că vă veţi uita în sus spre noi mult timp de acum încolo!", a postat Stoica, pe contul său de Facebook.


Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, fost oficial al clubului Oţelul Galaţi, a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicere a unor drepturi, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în Dosarul Transferurilor.



Totodată, Curtea de Apel a hotărât confiscarea sumei de 550.000 de dolari de la Mihai Stoica, în urma implicării sale în transferul fotbalistului Iulian Arhire de la Oţelul Galaţi la Pohang Steelers şi 125.000 de dolari pentru Florin Cernat, transferat de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev. CAB l-a obligat pe Mihai Stoica la plata către ANAF a sumei de 319.353 de lei şi a încă 58.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite