money.ro
ActualitateMoney.ro

Anunţ îngrijorător: Recesiunea tehnică este posibilă după primul trimestru

Publicat la 09.03.2012, 11:24:34

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Anunţ îngrijorător: Recesiunea tehnică este posibilă după primul trimestru

"În trimestrul întâi avem din păcate această neşansă a vremii, iar economia se pare că se va contracta faţă de ultimul trimestru din 2011, dar nu pentru că s-a redus economia sau cererea, ci pentru că nu s-a putut livra efectiv. Tehnic, este posibil să intrăm în recesiune în primul trimestru, dar anualizat vom avea creştere (...) Faţă de primul trimestru din 2011 estimăm o creştere cu 1,5 - 2%", a spus Drăgoi.

 

Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 2,5%, după un avans de 1,9% în ultimul trimestru comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, dar activitatea economică a încetinit în intervalul octombrie-decembrie faţă de trimestrul al treilea, înregistrând o scădere cu 0,2% ca serie ajustată.

 

Creşterea economică de anul trecut, de 2,5%, a fost susţinută în principal de evoluţia din agricultură, cu un plus de 11,3%, şi industrie, domeniu care a înregistrat un avans de 5%.

 

Fondul Monetar Internaţional prognoza în 2011 o creştere economică pentru România de 1,5%, dar după misiunea de la începutul acestui an şi-a revizuit în urcare estimarea, la peste 2%.

 

Pentru acest an, FMI şi Comisia Europeană estimează un avans economic de 1,5-2%, în timp ce bugetul este construit pe o creştere economică de 1,8-2,3%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite