Ca un vampir din filme de categoria B, pericolul destabilizarii si al tensiunilor etnice s-a trezit din somnul adanc in care cazuse pe la mijlocul anilor ‘90 si isi iteste mutra urata pe dupa panourile bilingve din Transilvania. Cu Serbia in minte, politicianul roman, indiferent de afilierea partinica, sforaie discursuri parca ar fi fost trimis in parlamentul de la Belgrad si nu cel de la Bucuresti.
Dupa o scurta vreme de oarecare mandrie privind recapatarea unui statut decent in randul lumii libere, ne-am intors rapid in Balcani unde teama de drobul de sare e lege si autocompatimirea mod de viata.
Dintr-o data Romania nu mai este membru NATO si UE, ci tarisoara aceea inconjurata de dusmani care ii doresc pierirea. Ungurul a devenit iar iredentist, americanii sunt din nou rai, iar Rusia lui Putin a capatat brusc un aer frecventabil. Ce intelegem de aici? Ca politicianul roman comun (oportunist si inconsecvent, consumator si propagator de emotii facile) priveste cu neincredere procesul de occidentalizare prin care trece Romania si vede posibila oricand o intoarcere in trecut.
Apartenenta la blocul vestic pare sa fie un accident de context si nu o adeziune sincera la un set de valori care ofera si justificarea si instrumentele necesare pentru continuarea drumului pe care l-am inceput.
