East Capital: Companiile romanesti sunt reticente fata de fondurile de investitii
Publicat la 08.02.2007, 13:13:03
Acţionarii majoritari ai companiilor cu capital românesc sunt reticenţi în a vedea într-un fond de investiţii un partener, ceea ce este o consecinţă a culturii investiţionale slabe şi a ritmului în care au fost derulate reformele, au spus, joi, reprezentanţii companiei de investiţii East Capital.
'Adesea, acţionarii şi managerii sunt suspicioşi şi neîncrezători; trebuie să le explicăm că un fond nu vine doar cu investiţia, ci şi cu expertiza sa în dezvoltarea unei afaceri. Trebuie să le câştigăm încrederea pentru a coopera la realizarea analizelor financiare şi a ne ajuta să le cunoaştem compania', a declarat directorul executiv al East Capital, Karin Hirn. Cultura investiţională şi ritmul alert al reformelor explică, într-o manieră obiectivă, atitudinea oamenilor de afaceri români.
Gradul de deschidere al acestor economii din estul Europei a fost esenţial pentru determinarea celor mai 'reformatoare' economii. 'Dar nici chiar acestea nu ajuns la un nivel de receptivitate precum cel al Turciei, spre exemplu, ţara unde antreprenorii nu au avut experienţa economiei centralizate', se spune într-un comunicat al East Capital.
Pe lângă mentalitatea oamenilor, societăţile de investiţii mai întâmpină alte probleme.'O companie de investiţii care ia în calcul companiile mici Est Europene nu trebuie să aibă încredere doar în cifrele raportate de acestea: trebuie să viziteze companiile, să cunoască personalul, să vadă facilităţile de producţie (dacă este cazul) şi să-şi facă propriile analize', este de părere Hirn. Companiile mici, în general afaceri de familie, nu sunt obişnuite cu raportările financiare cerute de evaluarea corectă a 'sănătăţii' afacerii.
'Nici în cazul societăţilor de dimensiuni medii situaţia nu este foarte diferită, lipsind procedurile specifice guvernării corporatiste. Doar în cazul marilor societăţi - şi, în special, a acelora care fac parte din multinaţionale sau care deja au ca acţionar un fond de investiţii - începe să se conştientizeze importanţa acurateţii cifrelor', spun cei de la East capital. Din aceste cauze, companiile ce investesc sunt obligate să facă vizite pe teren, să dialogheze cu managentul şi cu lucrătorii din firmă, a mai spus Hirn.
România, ca ţară proaspăt intrată în rândul ţărilor 'cu gir European', ar putea fi percepută ca o piaţă care urmează caracteristicile pieţelor poloneză şi baltică, au conchis reprezentanţii East Capital, în urma unui studiu asupra expansiunii investiţiilor străine pe pieţe emergente, prezentat în luna ianuarie.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
