Începând de mâine, mii de fani sunt așteptați la Electric Castle 2026, considerat unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa de Est. Vor fi patru zile de concerte, petreceri până în zori și un line-up care îi aduce pe aceeași scenă pe The Cure, Twenty One Pilots și... Keanu Reeves, în calitate de rocker.

Dacă pentru mulți atracția principală este concertul legendarilor The Cure, mulți abia așteaptă să-l vadă pe actorul Keanu Reeves (61 de ani) într-o ipostază neașteptată. Starul hollywoodian urcă pe scena Electric Castle alături de trupa sa, Dogstar, în care cântă la chitară bas.

Concertul este programat duminică seara, înainte ca Robert Smith și The Cure să închidă festival.

Seria de concerte  începe în forță încă de joi, când pe scenă urcă Sleaford Mods, SG Lewis și controversații Kneecap. Vineri este ziua în care publicul român o va putea vedea pe Irina Rimes, însă seara aparține lui Teddy Swims și trupei Twenty One Pilots, unul dintre cele mai mari nume din ediția din acest an. Sâmbătă, atmosfera va fi întreținută de The Motans, LP, Archive, Nothing But Thieves și Chase & Status, iar duminică Dogstar și The Cure.

Biletul de aproape 5.000 de euro care vine cu... asistent personal

Dacă un abonament obișnuit pe toată durata festivalului costă sub 200 de euro, organizatorii au pregătit și o variantă exclusivistă pentru cei care nu vor să-și facă griji pentru nimic.

Celebrul ”Black Ticket”, disponibil pentru 4.999 de euro, oferă un adevărat tratament de vedetă.

Posesorii lui beneficiază de cazare la hotel de cinci stele, transfer privat cu șofer, parcare VIP, acces la toate zonele exclusive ale festivalului, credit pentru mâncare și băuturi, lockere gratuite, produse oficiale Electric Castle, acces la toate experiențele din festival și un asistent personal dedicat pe toată durata evenimentului. De asemenea, întâlnire cu echipa organizatoare.

Este cel mai exclusiv pachet pus în vânzare la Electric Castle și unul dintre cele mai scumpe bilete de festival din România.

Organizatorii îi încurajează pe participanți să lase mașina acasă. Între Cluj-Napoca și Bonțida vor circula autobuze non-stop, iar trenurile speciale vor face drumul în aproximativ 40 de minute. În plus, toate trenurile naționale vor opri în gara Bonțida pe perioada festivalului.

Cât costă distracția

Un abonament General Access costă 199 de euro, iar varianta VIP ajunge la 350 de euro. Pentru cei care vor o experiență premium există și Ultra VIP Pass, la 699 de euro.

Biletele pentru o singură zi costă 109 euro, iar cei care aleg campingul trebuie să mai scoată din buzunar încă 69 de euro. La acestea se poate adăuga și taxa de rezervare de 8%, precum și costurile pentru servicii suplimentare, precum lockerele sau spațiile de încărcare a telefoanelor.