money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Enders: Declinul rapid al dolarului ameninţă soarta Airbus

Publicat la 23.11.2007, 09:19:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Enders: Declinul rapid al dolarului ameninţă soarta Airbus

"Declinul rapid al dolarului ameninţă soarta Airbus. Rata de schimb a monedei americane a trecut dincolo de pragul critic." Aceasta este mesajul directorului general al producătorului european, Tom Enders. În acest context, angajaţii Airbus, companie controlată de grupul european aerospaţial şi de apărare EADS, s-au pregătit pentru noi măsuri majore de reducere a costurilor, pentru a contracara impactul negativ al scăderii dolarului.

Prin urmare, modelul de afaceri al Airbus trebuie reevaluat, pentru că "implementarea unor ajustări rezonabile" nu mai este suficientă, a mai spus Enders.

Totodată, el a precizat că managementul analizează mai multe măsuri radicale care ar putea fi introduse în următoarele săptămâni. Vor fi supravegheate atent toate programele majore de cheltuieli, cu precizarea că asta nu înseamnă şi disponibilizarea unor angajaţi sau închiderea unor centre de producţie.

Airbus a anunţat deja un plan de disponibilizări care implică desfiinţarea a aproximativ 10.000 de locuri de muncă, precum şi vânzarea unor fabrici, parte a unui program mai amplu de restructurare, după ce întârizerile programului de construcţie a aeronavei A380, cel mai mare avion din lume, au cauzat pierderi uriaşe. La rândul său, şeful grupului EADS, Louis Gallois, a reproşat inacţiunea Uniunii Europene, mai exact a Băncii Centrale, la aprecierea accelerată a monedei unice.

Responsabilii economici şi politici se mulţumesc să fie spectatori la situaţia de pe piaţa valutară, periculoasă pentru creşterea economică a zonei euro prin prisma frânării exporturilor, a completat Gallois. Airbus resimte din plin efectele negative ale unei monede unice puternice, contractele în sectorul aeronautic fiind încheiate în dolari. De cealaltă parte, concurentul Boeing are numai de câştigat, fiind favorizat de nivelul actual al dolarului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite