Compania italiană de electricitate Enel, implicată într-o bătălie pentru preluarea grupului spaniol Endesa, a anunţat miercuri o scădere cu 22% a profitului net înregistrat în 2006, relatează Reuters.
Enel controlează în România Electrica Banat, Electrica Dobrogea şi Muntenia Sud.
Grupul Enel, care ocupă locul trei în clasamentul european al producătorilor şi distribuitorilor de electricitate, a anunţat că pentru anul curent are drept scop obţinerea unor rezultate mai bune, pentru perioada 2006-2008 mizând pe un nivel mediul al creşterii anuale a câştigurilor înainte de impozitare (EBITDA) de 6%.
Compania a mai anunţat că mai are drept obiectiv reducerea cheltuielilor operaţionale cu 400 milioane euro (534 milioane dolari) pentru perioada 2005-2008. Profitul net înregistrat în 2006 a fost de 3,036 miliarde euro (4,03 miliarde dolari), în scădere faţă de nivelul înregistrat în 2005, de 3,9 miliarde euro, a anunţat Enel într-un comunicat.
Câştigurile înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) au atins nivelul de 8,019 miliarde euro, în creştere cu 3,5% faţă de anul 2005. Un analist al Morgan Stanley, Antonella Bianchessi, a declarat că performanţa operaţională a depăşit aşteptările pieţei.
Grupul Enel, ce oferă cel mai mare dividend dintre toate companiile europene de electricitate, a declarat că dividendul pentru anul 2006 va fi de 0,49 euro pe acţiune, sub nivelul dividendului oferit în 2005, de 0,64 euro. Pentru anii 2007 şi 2008 Enel are drept obiectiv plata unui dividend de cel puţin 0,49 euro pe acţiune.
Sursa: Reuters
Enel anunţă scăderea profitului net cu 22 la suta, în 2006
Publicat la 28.03.2007, 10:49:21
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
