Sindicaliştii din energie, afiliaţi la Federaţia Univers, au decis amânarea declanşării grevei de avertisment până pe 17 martie, după ce reprezentanţii companiilor Enel şi E.ON au cerut continuarea negocierilor pentru majorările salariale ale lucrătorilor, a declarat liderul sindical Adolf Mureşan.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Univers, Adolf Mureşan, sindicaliştii au prezentant administraţiilor companiilor din energie cerinţa de majorare a salariilor, pentru 2008, cu 25%, încă de la sfârşitul anului trecut, pentru ca acestea să fundamenteze bugetele pentru următorul an având în vedere această majorare. Mureşan a precizat că, prin creşterea salariilor cu acest procent, sindicaliştii intenţionează ca, în trei-patru ani, salariille din România să ajungă la nivelul celor din ultimele ţări intrate în UE, respectiv de 700-800 euro brut pe lună. Potrivit liderului sindical, media salariilor din energie este, în prezent, în jur de 300-350 euro brut, salarii mai mari înregistrându-se în distribuţie.
Sursa: NewsIn
Energeticienii au amânat protestele pentru 17 martie şi continuă negocierile cu Enel şi E.ON
Publicat la 10.03.2008, 10:36:41
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
