Erste Bank estimează că oferta se va derula începând cu jumătatea lui aprilie, pâna la sfârşitul lunii. Întrucât emiterea de certificate de participaţie este conformă cu drepturile de subscriere, nu va exista nicio diluare pentru acţionarii actuali. Indiferent de condiţiile de piaţă, Erste Group apreciază că va plasa cel puţin 400 de milioane de euro pe piaţă.
Termenii acordului precizează că, având în vedere plasarea privată, nu vor exista restricţii în distribuirea dividendelor, iar dobânda pentru capitalul participativ va fi de 8%. În funcţie de utilizarea drepturilor de subscriere de către acţionarii actuali şi de plasamentul privat, Republica Austria va subscrie maximum 1,89 mld de euro sub formă de capital participativ neconvertibil în acţiuni ordinare.
În cazul în care capitalul nu va fi răscumpărat, dobânda va creşte cu 5 puncte procentuale în al şaselea şi al şaptelea an, cu 0,75 puncte procentuale în al optulea an şi cu un punct procentual pentru fiecare an după aceea. Cu toate acestea, dobânda nu poate fi mai mare decât rata dobânzii Euribor la 12 luni plus 10% pe an.
Pachetul include de asemenea şi emiterea de capital hibrid de către Erste Bank, cu o dobândă de cel puţin 8,15% pe an. Banca austriacă a închis 2008 cu o scădere a profitului cu aproape 27% la 859,6 milioane euro ca urmare a pierderilor din ultimul trimestru.
Conducerea băncii va propune acţionarilor acordarea unui dividend de 65 de eurocenţi cu 13% mai redus ca în 2007.



