Aproape toată Europa se găseşte mâine sub nori şi ploi. Alături de depresiunea islandeza ce va fi centrată în bazinul Marii Baltice, la vremea ploioasă din Europa participă şi o depresiune nou formată în bazinul estic al Mării Mediterane.
Vremea se răceşte, iar valorile termice abia ajung la limite normale pentru început de octombrie. În Arhipelagul Britanic plouă în averse, 17 grade la amiază în Londra.
Ploaie şi tot 17 grade vor fi şi la Paris, Varşovia şi Viena. La Praga nori fără ploaie şi tot 17, anunţă meteorologii cehi, iar la Berlin sunt şi speranţe de soare. În Peninsula Iberică plouă de asemenea, dar numai în partea de nord şi vest. La Madrid încă vreme bună aşteptăm mâine, 20 de grade la amiază, iar la Sevilia 27. În bazinul central estic al Mediteranei câmpul de presiune atmosferică este scăzut, deci la Roma se strică vremea, plouă cu descărcări electrice în capitala Italiei, dar cu 25 de grade la amiază va fi plăcut din punct de vedere termic.
Toată partea de sud-est a Europei se află sub influenţa unei mase de aer cald, adică cer variabil, mai mult senin: 26 la Sofia, 24 la Istanbul, iar la Atena 30 de grade, la fel ca în miez de vară. În est şi nord din nou vreme închisă cu ploaie: 14 la Oslo, 13 la Helsinki şi 15 la Moscova.
Europa 4 octombrie
Publicat la 03.10.2006, 15:45:41
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
Ce se schimbă pentru banii tăi în 2027: taxe, pensii, salarii și economii

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
