money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Executivul pregătește noi măsuri legislative pentru perioada următoare

Publicat la 27.11.2025, 06:00:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Executivul pregătește noi măsuri legislative pentru perioada următoare

Executivul va aproba în ședința de joi un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, transmite Agerpres. Prin proiectul de lege sunt stabilite domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanțe pe durata vacanței parlamentare din ianuarie 2026, acoperind sectoare precum Finanțe și Economie, Afaceri Interne, Dezvoltare, Agricultură, Muncă și Solidaritate Socială, Sănătate, Mediu, Investiții și Proiecte Europene, Cultură, Românii de Pretutindeni, precum și prorogarea sau modificarea unor termene din acte normative.

Executivul introduce reglementări suplimentare și programe pentru 2025–2029

Printr-un proiect de hotărâre, Guvernul va aproba măsuri pentru organizarea, desfășurarea și finanțarea, în anul 2025, a activităților militare naționale dedicate Zilei Naționale a României – 1 Decembrie.


„Prin măsurile preconizate, se asigură posibilitatea participării detașamentelor reprezentative ale armatelor statelor membre NATO și partenere, alături de cele ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu tehnică și efective, la parada militară națională din 1 Decembrie 2025, din municipiul București”, se arată în nota de fundamentare.

Executivul va aproba și o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Prin proiectul de act normativ se creează, între altele: „cadrul legal, prin introducerea unui nou alineat, alineatul (4) la articolul 92, în sensul că Normele metodologice de autorizare a furnizorilor privați de servicii de asistență medicală de urgență prespitalicească și de transport medical asistat și transport sanitar neasistat, a serviciilor de ambulanță județene și al municipiului București și a serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare (SMURD), precum și a modelului de autorizație emis de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, se aprovă prin ordin comun al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății. Astfel, ordinul comun […] se emite în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe”.

Printr-o hotărâre, Guvernul va aproba Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025–2029.
„Prin Strategia de promovare a produselor agroalimentare românești 2025-2029, rezultatele așteptate și efectele preconizate sunt următoarele: fructificarea potențialului agricol al României, revitalizarea zonelor rurale […] și recunoașterii calității și particularităților naționale atât pentru consumatorii români, cât și pentru piețele statelor membre UE și piețele țărilor terțe”, se arată în nota de fundamentare.

Un alt proiect vizează modificarea normelor privind facilitățile de transport feroviar și cu metroul pentru studenți.
„În lipsa unor documente care să ateste vârsta, cetățenia și faptul că studentul este înmatriculat […] operatorii de transport feroviar nu pot acorda reducerea de 50% la transport”, se menționează în nota de fundamentare.

Guvernul va aproba și alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară pentru județul Suceava și orașul Broșteni.
„Având în vedere situația gravă […], se propune alocarea sumei de 32.710 mii lei […] ca urmare a inundațiilor produse în perioada 27–28 iulie 2025”, conform notei de fundamentare.

Pe ordinea de zi se află și un proiect privind eliberări și numiri de prefecți și subprefecți. Executivul va aproba Programul statistic național multianual 2025–2027, precum și rezultatele prioritizării proiectelor de investiții publice semnificative, care vor sta la baza elaborării bugetului de stat pentru anul 2026.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite