Delegaţii din 66 de ţări au discutat, în 1933, timp de şase săptămâni despre oprirea creşterii ratei şomajului, a scăderii nivelului de trai şi despre relansarea comerţului mondial aflat în letargie. Însă, fiindcă Statele Unite şi Europa nu reuşeau să ajungă la un acord cu privire la modul de a se ieşi din criză, conferinţa nu a clarificat situaţia.
În timp ce liderii actuali se pregătesc pentru un summit G20 consacrat crizei pe fondul divergenţelor dintre Statele Unite şi Europa cu privire la cel mai bun remediu, unii experţi sunt de părere că reuniunea va seamăna mult cu cea din 1933.
"Este cea mai importantă conferinţă din toate timpurile, nu trebuie să eşueze", scria cotidianul britanic Daily Mail la 12 iunie 1933. Un absent notabil a fost preşedintele american abia ales recent, Franklin D. Roosevelt, care l-a trimis în locul său pe secretarul de stat, Cordell Hull, însoţit de o delegaţie profund divizată. Un mesaj al lui Roosevelt a fost cel care a afectat desfăşurarea conferinţei: preşedintele a spus că nu doreşte un acord de stabilizare a ratelor de schimb, exprimându-şi astfel nemulţumirea faţă de reuniune, care, amânată, nu a mai fost reprogramată.
Presa a considerat Statele Unite responsabile pentru situaţie, iar Daily Mirror le-a acuzat că sunt "complet absorbite de propriile probleme". "În prezent, încă o dată, avem un dezacord cu privire la natura soluţiilor şi a problemelor - germanii şi francezii au ce au cu fondurile speculative şi paradisurile fiscale, în timp ce Statele Unite preferă o relansare bugetară", declara un specialist de la universitatea Berkley.
Elena Voinea, editor The Money Channel
