Anunţul de ieri al FED-ului prin care a decis înfiinţarea unei companii care să se ocupe de administrarea şi vânzarea unei părţi din activele Bear Stearns, arată că Rezerva Federală acţionează ca un lichidator, rol ce îi revenea până acum Depozitului Federal de Asigurări. Specialiştii s-au arătat surprinşi de decizia lui Bernanke şi spun că o astfel de măsură nu a mai fost întâlnită în mediul economic contemporant. Asta după ce săptămâna trecută, FED-ul a fost de acord să ajute JP Morgan să cumpere Bear Stearns, când aceasta se afla în pragul falimentului.

În eforul de a readuce liniştiea pe Wall Street, sistemul american de bănci centrale a decis să devină creditorul primilor 20 de dealeri de titluri de trezorerie. Oficialii FED îşi apără rolul în cadrul Bear Stearns şi spun că intervenţia era necesară pentru a preveni extinderea panicii publice. Cu toate acestea există voci care spun că Bernanke şi preşedintele FED-ului New York-ez, Timothy Geithner, şi-au depăşit atribuţiile de guvernatori şi că au ieşit cu mult din barierele tradiţionale. Aceştia nu văd ultimele măsuri ca unele inovative, ci ca o întoarcere în istorie atunci când autorităţile erau un creditor direct şi decid cine primeşte bani şi cine nu.

Conform termenilor înţelegerii, FED-ul va împrumuta noii companii care va administra activele Bear, 29 de miliarde de dolari, iar JP Morgan va veni cu 1 miliard. Apoi, firma care va avea sediul în Delaware, va trimit 30 de miliarde către JP Morgan pentru o parte din activele Bear Stearns evaluate la valoare din 14 martie. Dacă vor fi înregistrare pierderi, JP Morgan va fi cea care le va suporta în limita a un miliard de dolari.

Această măsură îşi găseşte oarecum un corespondent în istorie. Mai exact în 1989, atunci când a fost creată Resolution Trust Corp., ca agenţie care avea ca scop vânzarea activelor asociate creditelor şi depozitelor insolvente ale băncilor.