money.ro
ActualitateAlina Rafaila

Fetiță de 12 ani din Capitală, transportată la spital. O masă de ping-pong, aflată într-un parc, s-a rupt cu ea

Publicat la 17.08.2023, 00:00:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fetiță de 12 ani din Capitală, transportată la spital. O masă de ping-pong, aflată într-un parc, s-a rupt cu ea

O fetiță de 12 ani din Capitală a ajuns la spital, în urma unui incident grav care a avut loc miercuri seara, într-un parc din Sectorul 4. Potrivit primelor informații, se pare că micuța s-ar fi urcat pe o masă de ping-pong care s-a rupt.

Fetiță de 12 ani din Capitală, transportată la spital

Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate circumstanțele în care s-a produs acest eveniment nefericit. Însă, fetița s-ar fi urcat pe masa de ping-pong, aflată în parcul respectiv. În acel moment, s-ar fi rupt cu ea.

În urma incidentului, minora a fost rănită la un picior. La fața locului au ajuns echipajele de intervenție, acordându-i primul ajutor copilei. Ulterior, ea a fost transportată la Spitalul ”Marie Curie”.

„În cursul acestei zile, în jurul orei 20.05, DGPMB – Secția 16 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în parcul situat pe str. Costila nr. 10, sector 4, unei minore i-ar fi căzut o masă de tenis pe picior, provocându-i leziuni.

La fața locului s-au deplasat agenți de siguranță publică, stabilind faptul că minora, în vârstă de 12 ani, s-ar fi urcat pe masa de ping-pong în cauză, care s-a rupt, lovind-o la piciorul drept.”, au informat polițiștii din Capitală.

Conform oamenilor legii, a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cum a avut loc evenimentul. Cercetările vor fi desfășurate de Biroul Investigații Criminale din cadrul Secției 16.

O fetiță s-a electrocutat într-un alt parc din București

Un alt incident grav s-a produs acum zece zile într-un parc din Sectorul 6, din București. O fetiță s-a electrocutat, în timp ce se juca în locul respectiv, după ce a atins un stâlp de iluminat.

Copila a fost preluată de urgență și transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu. „S-a urcat pe gard și a pus mâna pe acel stâlp, dar (stâlpul) a curentat și mai jos, la nivelul meu, adică la 50 de centimetri (mai jos), că m-am atins și eu de el puțin și m-a ciupit.

Mulțumim lui Dumnezeu că fetița este bine, este în afara oricărui pericol. O singură analiză este modificată, că a trecut curentul prin ea”, a transmis mama minorei, conform Antena 3, la momentul respectiv.

După producerea evenimentului șocant, prefectul Capitalei Rareș Hopincă a anunțat, săptămâna trecută, că vor fi efectuate verificări de amploare în toate locurile de joacă, spitalele și școlile din București.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite