În afară de acordul cu Chrysler, constructorul italian de autoturisme vrea să încheie o alianţă cu Opel, ceea ce a îngrijorat analiştii, care consideră că situaţia ar putea scăpa de sub control.
Fiat a decis joi să cumpere o participaţie iniţială de 20% în cadrul Chrysler, chiar înainte de expirarea termenului limită impus de administraţia Obama pentru încheierea unui parteneriat.
Fiat ar putea deveni în cele din urmă acţionarul majoritar Chrysler, unul dintre cei trei mari constructori auto americani. Chrysler a intrat în faliment după ce criza financiară a dus la o scădere fără precedent a cererii de maşini noi şi a provocat o criză a sectorului auto.
Directorul executiv Fiat, Sergio Marchionne, a ţinut anul trecut prima pagină a ziarelor, când a anunţat că Fiat are nevoie de un parteneriat pentru a ajunge la o producţie de 5,5-6,0 milioane vehicule pe an, nivel considerat de acesta necesar supravieţuirii crizei fără precedent din industria auto.
Acordul de vineri aduce Fiat mai aproape de acest obiectiv. Cele două companii partenere reprezintă, împreună, al cincilea constructor de autoturisme la nivel mondial, cu 4,2 milioane de maşini vândute anual, pe aceeaşi poziţie cu grupul sud-coreean Hyundai Motor Co, însă în urma Toyota Motor Corp, General Motors,Volkswagen AG şi Ford Motor Co.
Nemulţumit că a fost nevoit să încheie afacerea cu Chrysler într-o cursă contra cronometru, Marchionne insistă în încercările de a încheia un parteneriat cu Opel, pe care îl consideră "partenerul perfect pentru Fiat".
Analiştii îşi exprimă deja îngrijorările în legătură cu posibilitatea ca Marchionne să preia funcţia de director executiv al Chrysler, în locul lui Bob Nardelli, şi se tem că Fiat nu va putea să administreze simultan cele două proiecte.
"Afacerea cu Chrysler a fost încheiată în aşa fel încât prezintă riscuri limitate pentru Fiat. Probabil că principala îngrijorare este îndepărtarea managementului de activitatea de bază, în contextul în care Bob Nardelli, actualul director executiv, ar părăsi funcţia", a declarat Jonathan White, analist RBS.
Un acord cu Opel ar aduce Fiat la scara dorită de Marchionne, împreună, cele două grupuri, fiind în urma liderului european Volkswagen la capitolul vânzări. Însă, spre deosebire de acordul cu Chrysler, alianţa cu Opel nu va deschide noi pieţe pentru Fiat.
"Ar fi un risc imens, însă alianţa ar fi benefică pentru Opel. Ambele sunt proiecte foarte mari", a mai spus Ellinghorst.
Eforturile cu adevărat semnificative ar putea începe pentru Fiat abia după încheierea acordului cu Chrysler. "Riscurile sunt limitate, însă vor trece patru sau cinci ani până când vor exista câştiguri pentru acţionarii Fiat", a spus Ellinghorst.
"Încheierea de alianţe cu Opel şi Chrysler ar putea fi benefică pentru imagine şi încrederea pieţei în Fiat, însă nu va ajuta financiar decât dacă băncile care lucrează cu Fiat vor participa la noul plan de afaceri", au precizat analiştii Morgan Stanley.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.