"Lansăm provocări într-un orizont de timp apropiat. Reducem volatilitatea soldului şi vom trece la plasamente făcute la instituţiile de credit", a declarat Nanu. "Aceste plasamente vor fi corelate cu titlurile de stat", a adăugat el.
Oficialul MEF a mai spus că presiunea pe cheltuieli e dată, mai ales, de plata salariilor şi pensiilor, care se fac în datele de 6, 17, 18 ale fiecărei luni. Astfel, ca tendinţă generală, soldul trezoreriei scade la mijlocul lunii, motiv pentru care au fost atrase depozite pentru echilibrare, a precizat Nanu.
El a adăugat că este greu să se facă o prognoză exactă privind situaţia trezoreriei, deoarece există o asimetrie în cheltuielile de bani în timpul anului.
Directorul a precizat că MEF va emite titluri pentru a finanţa deficitul bugetar pe piaţa internă, iar pe piaţa externă va emite titluri pentru a acoperi necesarul de finanţare a unor eurobonduri.
Nanu a mai spus că se va încerca, în ce priveşte cash flow-ul, să reducă surplusul contului trezoreriei fără a afecta însă politica monetară a BNR. "Nu putem intra în piaţă să speculăm un moment, ci va trebui să analizăm în primul rând care sunt obiectivele pe care trebuie să le avem, pentru ca aceste intervenţii să fie constante", a menţionat Nanu, care a adăugat că se doreşte plasarea în mod constant a sumelor pe care le consideră "de siguranţă" în soldul trezoreriei.
Sursa: NewsIn
Finanţele vor să reducă volatilitatea soldului trezoreriei publice şi vor plasa bani la bănci
Publicat la 17.04.2008, 16:02:44
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
