money.ro
Actualitatemoney.ro

Firma germană de vânzări prin corespondenţă Quelle ar putea fi lichidată, în lipsa unui cumpărător

Publicat la 20.10.2009, 09:04:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Firma germană de vânzări prin corespondenţă Quelle ar putea fi lichidată, în lipsa unui cumpărător

Quelle este prezentă şi pe piaţa românească din 2005, iar pe 24 septembrie 2009 şi-a lansat oficial noul catalog principal pentru sezonul toamnă/iarnă 2009 printr-o prezentare de modă.

"După negocieri intensive cu numeroşi investitori, nici creditorii, nici administratorul judiciar nu mai văd altă alternativă la lichidare, în lipsa asigurării finanţării societăţii", se arată în comunicat.

Salariaţii mărcii urmează să fie informaţi în cursul zilei de marţi despre situaţia lor. Activităţile Quelle din străinătate ar urma să facă obiectul unui proces de vânzare separat.

Arcandor, proprietar al Primondo, al marilor magazine Karstadt şi al grupului de turism Thomas Cook, a fost plasat sub redresare judiciară la începutul lunii septembrie. Între timp, Arcandor şi-a cedat participaţia la Thomas Cook.

La începutul acestei săptămâni, Arcandor a anunţat că acţionarul principal, banca germană Sal Oppenheim, şi-a redus participaţia de la aproape 25% la mai puţin de 10%, etapă considerată de analişti drept premisa unei renunţări totale la acţiuni. De altfel, Sal Oppenheim ar urma ea însă-şi să fie cedată către Deutsche Bank.

Publicaţia Manager Magazin - care a publicat pe 6 octombrie un clasament al celor mai bogaţi miliardari din Germania - evidenţia că Madeleine Schickedanz, moştenitoare a dinastiei ce deţine afacerea de vânzare prin corespondenţă Quelle, a dispărut pur şi simplu din topul celor mai bogaţi 300 de germani, după falimentul Arcandor, la care era acţionară.

Guvernul german a refuzat în iunie să acorde ajutor financiar grupului Arcandor, deoarece acesta se confrunta cu probleme înainte de începerea crizei.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite