Scumpirea petrolului pe pieţele internaţionale a crescut riscurile mai ales pentru chletuielile din SUA, dar acest lucru nu ar trebui să aibă un "impact simţitor" asupra perspectivelor economice mondiale, a spus, joi, Masood Ahmed, purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de Reuters.
"Este clar că această evoluţie a accentuat riscurile mai ales pentru cheltuielile populaţiei din Statele Unite ale Americii", a declarat Masood Ahmed, citat de Reuters.
"Trebuie să adaug, însă, că aceste evoluţii nu vor avea un impact simţitor asupra prognozei economice mondiale", a precizat Ahmed.
Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care petrolul a atins joi cotaţia maximă a ultimelor nouă luni, de aproape 72 dolari/baril, din cauza unei greve din Nigeria şi a unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care ar putea conduce la înăsprirea sancţiunilor impuse Iranului.
Petrolul Brent vândut la Londra, considerat mai reprezentativ pentru evoluţia preţului petrolului pe plan internaţional, s-a scumpit cu 1,10 dolari, până la cotaţia de 71,70 dolari/baril, după ce a atins preţul de 71,80 dolari/baril, un maxim înregistrat de la data de 28 august 2006.
Ţiţeiul vândut pe piaţa americană s-a ieftinit cu 10 cenţi/baril, până la cotaţia de 65,67 dolari.
Purtătorul de cuvânt al FMI a spus însă că experienţa din ultimii ani arată că inflaţia şi creşterea mondială nu sunt foarte sensibile la variaţiile preţului petrolului.
Ahmed a spus însă că instituţia pe care o reprezintă este îngrijorată de posibilitatea unei scumpiri a petrolului care ar putea avea un impact economic mai accentuat, în contextul unei cereri crescute pentru petrol corelată cu stocuri restrânse.
"Suntem îngrijoraţi de posibilitatea unei scumpiri care ar putea avea un impact economic mai mare", a mai spus Masood Ahmed.



