FMI si adoptarea euro in tarile din estul Europei

Adoptarea euro ar trebui sa fie - in esenta - un proces ireversibil. Din acest motiv, costul si beneficiile acestei decizii se fac pe termen lung. Recomandarile FMI ar putea fi urmate de tarile care au deja un consiliu monetar si a caror economie este euroizata in mare masura (Bulgaria si cele trei tari baltice). Riscul unei devaluari a monedelor locale poateavea repercusiuni majore atat asupra economiei, cat si a capacitatii de plata a serviciului datoriei externe si a credibilitatii institutiilor monetare locale. In schimb, pentru tarile care au o politica a ratei de schimb flexibila, adoptarea euro nu este o optiune valida daca procesul de sincronizare intre instrumentele de politica monetara interna cu cele ale ECB nu este finalizat si stabilizat.

Mai mult, o reforma structurala incompleta poate aduce prejudicii economice pe termen lung unei tari care adopta euro, deoarece ar impiedica, ulterior, ajustarea eficienta a economiei la socuri. Doua dintre argumentele des mentionate in favoarea aderarii la euro sunt stabilitatea ratei de schimb si reducerea riscului refinantarii datoriei externe. Ambele sunt deficitare. In primul rand, o oarecare variabilitate a ratei de schimb este de dorit pentru o economie in crestere, aflata intr-un proces de ajustare structurala.

In al doilea rand, exista alte mecanisme de sprijin, implicit al cursului de schimb. Acordurile cu institutiile financiare internationale care valideaza, implicit, un set de politici economice sunt un exemplu. In al treilea rand, conform Tratatului UE, statele membre din afara zonei euro au obligatia sa abordeze politica ratei de schimb ca un factor de interes comun.

Aceasta pentru a limita avantajul competitiv pe care o economie din UE, dar si din afara zonei euro l-ar putea avea in urma unei deprecieri a monedei locale fata de euro. Implicit, si reciproca ar trebui sa fie valabila, adica institutiile UE sa sprijine tarile membre ale caror monede sunt supuse unor procese de supra/subevaluare, independent de vointa lor, pe perioade mai indelungate de timp.

In ceea ce priveste datoria externa, aceasta nu va disparea, ea tot va trebui platita. Iar prima de risc de tara se reflecta diferentiat si in zona euro, dupa cum arata cazul Italiei sau al Greciei. Chiar si in ipoteza - foarte putin probabila - in care BCE ar relaxa conditiile de aderare pentru tarile cu rata de schimb flexibila, ramane problema stabilirii cursului de schimb la care s-ar fixa intrarea in zona euro. Volatilitatea recenta a monedelor tarilor din estul Europei reliefeaza riscul major asociat luarii unei asemenea decizii in contextul actual. Intrarea in zona euro la o rata supra/subevaluata poate duce la pierderi de productivitate consistente pe termen lung, cu impact direct asupra cresterii economice.