Florinel Coman a fost condamnat definitiv la 11 luni de închisoare cu suspendare pentru utilizarea unui permis de conducere fals. Cunoscutul fotbalist al echipei naționale a României va face și muncă în folosul comunității.
Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Lehliu-Gară, încheind un proces îndelungat care a început în urmă cu trei ani. Când Coman a fost surprins șofând pe Autostrada Soarelui cu un document fals.
Incidentul de pe Autostrada Soarelui. Cum a început totul
În februarie 2021, Florinel Coman a fost oprit de polițiștii rutieri pe Autostrada A2, în timp ce se întorcea de la Constanța la București, la volanul unui Audi A7. Fotbalistul conducea cu o viteză de 165 km/h, depășind limita legală de 130 km/h. La solicitarea autorităților, Coman a prezentat un „permis internațional” care părea emis de autoritățile din Ucraina. Ulterior, documentul s-a dovedit a fi fals, iar starului i s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Ancheta blocată de războiul din Ucraina
Cazul lui Florinel Coman (26 ani), actualente jucător la Al-Gharafa, în Qatar, a intrat într-un impas din cauza contextului geopolitic complicat. Pentru a verifica autenticitatea permisului de conducere prezentat de Coman, autoritățile române au solicitat informații din Ucraina. Însă răspunsul a întârziat din cauza izbucnirii conflictului militar din regiune. Acest blocaj a prelungit investigațiile, adăugând incertitudine la un caz deja controversat.
Recunoașterea faptei și acordul de recunoaștere. 1500 de euro l-a costat permisul fals
După mai bine de trei ani de incertitudine, pe 22 aprilie 2024, Florinel Coman a făcut un acord de recunoaștere cu procurorii. El a ecunoscut că permisul prezentat era fals și că l-a achiziționat online pentru suma de 1.500 de euro. Acest gest de cooperare cu autoritățile i-a adus o sentință de 11 luni de închisoare cu suspendare. Pedeapsă împărțită astfel: nouă luni pentru conducere fără permis, două luni pentru uz de fals. De asemenea, patru luni pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Coman va face muncă în folosul comunității
În plus, sentința cu suspendare vine cu obligația de a efectua muncă în folosul comunității. O sancțiune menită să accentueze natura educativă și preventivă a pedepsei. Condamnarea lui
a generat reacții mixte în lumea fotbalului. Unii colegi și foști antrenori l-au susținut, declarând că tânărul atacant a făcut o greșeală gravă, dar că merită o a doua șansă.



