Franţa va fi paralizată începând cu această seară de greva angajaţilor din transporturi. Acţiunea de protest vine ca reacţie la măsurile de reformă propuse de preşedintele francez Nicolas Sarkozy.
Şapte din cele opt sindicate din transportul feroviar îşi vor înceta activitatea din seara aceasta, în timp ce angajaţii de la metrou au anunţat că vor intra în grevă de miercuri.
Şi furnizarea energiei electrice ar putea fi afectată, după ce sindicatele din sectorul energetic au lansat şi ele un apel la grevă. Nu este pentru prima dată când reforma sistemului de pensii stă la baza unei acţiuni greviste.Primul protest de acest fel a avut la pe 18 octombrie şi a mobilizat un număr record de angajaţi.
Reforma propusă de Sarkozy, prevede prelungirea cu aproape 3 ani a perioadei de cotizare pentru o pensie integrală. Măsura este susţinută de populaţie, care, în proporţie de 68 la sută, dezaprobă protestele.
Franţa, paralizată din nou de grevă
Publicat la 13.11.2007, 09:20:42
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
De la zero la aproape 30 de milioane de euro în șapte ani. Pariul Consartfan pe energia regenerabilă

Actualitate
Emma Iordache, fata de la țară care a ajuns să fie „vânată” de universitățile de elită din SUA. Ofertată cu burse de 1,7 milioane de dolari

Actualitate
Peste 5 milioane de români trăiesc în Europa, iar emigrația atinge un nivel record

Actualitate
Marea mută nisipul de pe litoral, dar noi nu ne lăsăm. Zone din Mamaia ar fi pierdut zeci de metri de plajă, însă sunt în pregătire alte 80 de hectare în sudul țărmului

Actualitate
