money.ro
ActualitateDegeratu Claudiu

Fundația Orange acordă finanțare de 300.000 euro pentru proiecte dedicate persoanelor cu deficiențe senzoriale

Publicat la 10.12.2012, 13:55:10

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fundația Orange acordă finanțare de 300.000 euro pentru proiecte dedicate persoanelor cu deficiențe senzoriale

Prin lansarea fondului de finanțare, Fundația Orange invită persoanele juridice românești înregistrate ca organizații neguvernamentale (asociații, fundații sau federații) - instituții educaționale, instituții medicale, instituții culturale, să candideze în vederea derulării de programe în beneficiul persoanelor cu deficiențe de văz și/sau auz.

 

Valoarea sprijinului financiar acordat de Fundația Orange România unui proiect poate varia între 20.000 şi 50.000 de euro.

 

Proiectele organizațiilor, care trebuie să se încadreze într-unul dintre cele trei domenii - sănătate, educație, cultură - sunt așteptate până pe 21 ianuarie 2013, ora 17:00, la adresa fundatia.orange@orange.com.

 

Pentru mai multe detalii privind criteriile de participare, organizațiile sunt invitate să consulte Ghidul Aplicantului și Formularul de Aplicare disponibile la www.orange.ro/fundatia.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite