Potrivit publicației RTV Drenthe, deși cei trei bărbați i-ar fi ajutat pe principalii suspecți, Parchetul olandez (OM) a considerat că nu există dovezi suficiente că ar fi știut de jaful pregătit. În prezent, trei bărbați din Heerhugowaard – Douglas Chesley W., Bernhard Z. și Jan B. – se află în arest preventiv, fiind considerați principalii suspecți ai furtului.
Singurul inculpat urmărit penal în acest moment este un tânăr de 26 de ani, acuzat de furtul unor plăcuțe de înmatriculare. Totuși, procurorii nu pot stabili dacă acesta avea cunoștință de jaful planificat.
Cum s-a desfășurat furtul tezaurului dacic
Furtul a avut loc în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, când hoții au folosit explozibil pentru a pătrunde în Muzeul Drents din Assen. Vitrinele au fost sparte, iar din expoziție au dispărut coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur, piese cu o valoare arheologică inestimabilă.




