Conform informatiilor succinte transmise de cele doua companii, negocierile s-au oprit fara a se ajunge la un acord final. In timp ce EDF a anuntat ca, “dupa discutii profunde, nu sunt inca intrunite conditiile pentru o dezvoltare majora in Marea Britanie”, British Energy a informat ca “discutiile purtate cu reprezentantii EDF au continuat fara a se ajunge inca la un acord”.
Presedintele si directorul general al EDF, Pierre Gadonneix, a explicat ca negocierile s-au impotmolit din cauza pretului oferit. Dupa ce conducerea British Energy acceptase propunerea EDF, mai multi actionari mari, printre care grupul american de investitii Invesco si subsidiara de investitii a asiguratorului britanic Prudential, au considerat ca pretul nu este foarte atractiv.
Actionarii estimeaza ca pretul la care a ajuns recent petrolul va creste interesul pentru electricitatea nucleara si, implicit, profitabilitatea EDF dupa preluarea British Energy.



