Gigantul rus Gazprom a ameninţat că va reduce livrările de gaz către Ucraina începând din 3 martie, a doua zi după alegerile prezidenţiale din Rusia, dacă un acord privind datoria Kievului nu va fi semnat până la acea dată, a anunţat purtătorul de cuvânt al grupului.
"Dacă nu sunt semnate toate documentele necesare, livrările de gaz către consumatorii ucraineni vor fi diminuate cu 25% începând din 3 martie la ora 10.00", a declarat Serghei Kuprianov postului de televiziune rus Pervîi Kanal.
Preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Viktor Iuşcenko, au anunţat în 12 februarie la Kremlin încheierea unui acord de principiu care fusese încheiat între cele două ţări pentru a pune capăt conflictului, dar acordul nu a fost încă semnat.
Premierul ucrainean prooccidental Iulia Timoşenko a încercat fără succes miercuri şi joi, la Moscova, să rezolve problema spinoasă a datoriei ucrainene faţă de Gazprom. Gazprom a anunţat că nu a reuşit să ajungă la un acord cu Timoşenko, asigurând în acelaşi timp că negocierile vor continua.
Sursa: NewsIn
Gazprom ameninţă din nou cu o reducere a livrărilor de gaz către Ucraina
Publicat la 26.02.2008, 16:48:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
Ce se schimbă pentru banii tăi în 2027: taxe, pensii, salarii și economii

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
