"Rusia duce o politică de tip neoimperial care ne împinge încet-încet spre un neo-Război Rece, cum l-am definit noi, diferit de cel anterior, într-adevăr, mult mai subtil, mult mai complicat din punct de vedere al viziunilor diferite asupra lumii. Începe să se propage, venind dinspre Rusia, o interpretare diferită asupra dreptului internațional și a fundamentelor pe care stă securitatea internațională actuală în raport cu ceea ce gândim noi despre dreptul internațional, Europa, zona transatlantică.
Anexarea unui teritoriu nu cred că face parte, chiar sub o interpretare forțată și falsă a dreptului la autodeterminare, nu face parte din dreptul internațional al secolului 21, de aici, două viziuni diferite care creează o tensiune între cele două părți care se manifestă deja și din punct de vedere al unor acțiuni asimetrice, vedeți, de tip militar, avioane doborâte, sub umbra unui stat, prin acțiuni pe care le putem defini teroriste, tentative de acțiuni asimetrice în domeniul cibernetic, în domeniul economic, în domeniul informațiilor, între două părți. Este un fel de neo-Război Rece, cu actori schimbați, noi suntem de data asta de partea bună a lucrurilor și a istoriei", a spus Maior într-un interviu pentru adevărul.ro.
El a adăugat că este lipsit de realism să ne gândim în asemenea momente la posibilitatea redeschiderii unor punți între Rusia și lumea internațională.




