Preşedintele CEC, Radu Graţian Gheţea, a prezentat, joi, strategia de dezvoltare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) pentru 2007-2011. Obiectivele strategice ale CEC sunt împărţite pe 3 faze, care încep simultan, a declarat Gheţea. În principal, CEC vrea să atingă o cotă de piaţă de 5,5-6%, după active, din totalul sistemului bancar romanesc.
Pentru segmentul de credite, banca urmăreşte o cotă de piaţă generală de 5-6%, respectiv de 20%, pentru aşa-numitul segment ţintă, prin care CEC vizează populaţia şi firmele mici şi mijlocii (IMM) din zona rurală şi din cea urbană, cu mai puţin de 50 000 locuitori.
Pentru depozite CEC vrea să deţină o cotă generală de 7-8%, iar pentru segmentul ţintă o cotă de 25% din totalul depunerilor din sistemul bancar românesc.
În prima faza, despre care Gheţea a declarat că se va sfârşi spre sfârşitul lui 2009, CEC vrea eficientizarea şi modernizarea băncii şi fidelizarea clientelei. Dar care este clientela CEC? "Din sondaje a reieşit că fidele CEC-ului sunt persoanele mature, de vârsta a doua si a treia", a precizat preşedintele CEC.
A doua faza se va finaliza la sfârşitul lui 2010, iar în această etapă CEC se va dezvolta, va încerca să se lupte de la egal la egal cu băncile din sistem. "Acum ducem bătălia pe persoanele fizice, a început deja bătălia pe IMM-uri şi vom începe bătălia pe agri-business", spune Radu Gheţea.
A treia fază este una de consolidare, prin care CEC vrea să rămână la un nivel care să permită abordarea oricărui fel de afaceri.
Începând din această lună, conducerea CEC este hotărâtă să alinieze salariile angajaţilor companiei la salariul mediu pe sistem bancar. "La CEC, aceste valori sunt mult sub media pe sistemul bancar", mai spus Gheţea.
Preşedintele băncii a amintit patrimoniul imobiliar al CEC, un activ pe care actuala conducere vrea să-l eficientizeze. "Calitatea clientelei este un lucru la fel de important. Dorim să fidelizăm această clientelă şi să atragem alte segmente. Toată lumea vrea credite în valută, dar viitorul este pentru o monedă naţională, fie ea şi euro", a subliniat Radu Gheţea.
Banca de economii se plasa pe locul nouă, în clasamentul cotei de piaţă al băncii centrale, cu active de şapte miliarde lei (două miliarde de euro).
CEC a obţinut un profit brut de 24 milioane lei în primul trimestru al acestui an, cu 60% mai mare decât cel afişat pentru acelaşi interval al anului trecut, pe fondul avansului portofoliului de credite cu 60% în ultimul an, potrivit datelor financiare ale băncii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.