Astfel, unul dintre cele mai așteptate smartphone-uri ale anului își dezvăluie designul și o parte dintre specificații înainte ca Google să urce pe scenă pe 12 august, data la care este programat evenimentul de lansare. Google nu schimbă rețeta de succes al „celui mai bun telefon Android al anului”. Trei culori spectaculoase pentru noul Pixel 11 (FOTO)!
Randările arată că modelul de bază va fi disponibil în trei variante de culoare (Obsidian, Hibiscus și Pistachio). Din imaginile apărute online reiese că Pixel 11 nu vine cu o schimbare majoră în materie de design. Google merge în continuare pe aspectul minimalist care a consacrat seria, păstrând bara foto amplasată orizontal pe spatele telefonului, una dintre cele mai ușor de recunoscut semnături vizuale din industria smartphone-urilor.
Ce ”ascunde” sub carcasă noul telefon
Listările publicate din greșeală dezvăluie și câteva dintre dotările noului model. Pixel 11 ar urma să ofere un ecran OLED de 6,3 inci, cu rezoluție de 1080 × 2424 pixeli și o rată de refresh de 120 Hz. Configurația standard include 12 GB memorie RAM și 256 GB spațiu de stocare, iar telefonul ar cântări aproximativ 204 grame. Bateria ar avea o capacitate de 4.985 mAh, însă detaliile privind viteza de încărcare nu au fost încă dezvăluite -
.
Prețul care s-a aflat înaintea lansării
Poate cea mai interesantă informație apărută pe Amazon este prețul. Dacă datele se confirmă, Google Pixel 11 va avea un preț de pornire de 899 de dolari pe piața americană. În același timp, în paginile aflate în pregătire au fost observate și modelele Pixel 11 Pro și Pixel 11 Pro Fold, semn că Google pregătește întreaga gamă pentru evenimentul din 12 august a.c.
Google Pixel domină frecvent clasamentele și recenziile de specialitate. Seria reprezintă un succes din punct de vedere al imaginii și al tehnologiei, însă nu și al volumului de vânzări, dacă este comparată cu Apple sau Samsung. De-a lungul anilor, modelele Pixel au fost desemnate în repetate rânduri drept „cel mai bun telefon Android al anului” de publicații de specialitate consacrate.




