money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Gordon Brown renunţă la conducerea guvernului, la mandatul de deputat şi la şefia laburiştilor

Publicat la 11.05.2010, 20:23:30

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Gordon Brown renunţă la conducerea guvernului, la mandatul de deputat şi la şefia laburiştilor
Premierul britanic demisionează, de asemenea, şi din fruntea Partidului Laburist, şi ca parlamentar, decizia având efect imediat, transmite BBC.

Brown a explicat că a luat decizia de a demisiona după ce a ajuns la concluzia că nu poate forma un guvern, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu partidele după alegerile de joia trecută, soldate cu un rezultat neconcludent. Niciun partid nu a reuşit să câştige majoritatea absolută în Parlament, o situaţie nemaiîntâlnită în viaţa politică de la Londra din 1974.

Brown i-a prezentat oficial demisia reginei, la Buckingham Palace, şi a recomandat ca liderul conservator, David Cameron, să-i urmeze în funcţie.

Într-o declaraţie încărcată de emoţie, făcută în faţa reşedinţei de la Downing Street 10 alături de soţia sa, Sarah, Brown a spus că funcţia de prim-ministru pe care a ocupat-o timp de mai bine de doi ani i-a plăcut şi a fost un privilegiu să-şi servească ţara. El i-a dorit succes succesorului său.

"Mi-a plăcut această slujbă pentru ocazia pe care mi-a dat-o de a face această ţară pe care o iubesc mai cinstită, mai tolerantă, mai verde, mai democratică, mai prosperă", a spus Brown. "În faţa anilor, a provocărilor, incluzând criza financiară globală, am încercat întotdeauna să-mi fac datoria, să-mi dau silinţa în interesul Marii Britanii, al valorilor şi al oamenilor ei", a adăugat premierul demisionar.

Brown i-a succedat lui Tony Blair la conducerea guvernului în iunie 2007, după ce timp de zece ani se ocupase de finanţele regatului.

David Cameron este aşteptat mai târziu la Buckingham Palace pentru a accepta invitaţia reginei de a forma un guvern. Anticipând perspectiva, Brown a spus că îi doreşte numai bine viitorului prim-ministru, pentru că are de făcut alegeri importante pentru viitor.

Cei doi fii ai săi şi soţia sa i-au fost alături în timpul alocuţiunii din faţa Downing Street care s-a încheiat cu cuvintele: "Mulţumesc şi la revedere!".

După alegerile din 6 mai, atât laburiştii, cât şi conservatorii au încercat să-i convingă pe liberal-democraţi să li se alăture pentru a forma o coaliţie guvernamentală.

Brown spusese că va demisiona ca lider al Partidului Laburist, dar că va sta în funcţia de premier până în septembrie, dacă laburiştii pot ajunge la un acord cu liberal-democraţii lui Nick Clegg. Însă după ce această posibilitate pare să se fi epuizat, Brown a decis că nu poate forma un guvern şi că trebuie să demisioneze. El şi-a anunţat decizia înainte ca rivalii conservatori şi liberal-democraţii să anunţe că vor forma o coaliţie guvernamentală.

Înainte de a face anunţul, Brown s-a consultat cu soţia sa, Sarah, şi cu unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori, între care lordul Peter Mandelson, Douglas Alexander, Ed Balls şi Ed Miliband. Brown a vorbit, de asemenea, la telefon cu fostul premier Tony Blair.

Comitetul Naţional Executiv al partidului a spus că vrea ca noul lider laburist să fie ales cât mai curând posibil, poate chiar până la sfârşitul lui iulie.

Potrivit unor surse citate de Sky News, Brown se va orienta, după părăsirea funcţiei, spre acţiuni caritabile şi literatură.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite