Ar fi fost si greu sa fie altfel. Pe fondul tulburarilor politice si al lipsei de coerenta a autoritatilor (vezi problemele din justitie sau agricultura), spleen-ul post-aderare s-a instalat la Bucuresti mai devreme decat au prevazut cei mai pesimisti observatori. Promisiunea europeana Isi pierde incet-incet din substanta si nu din vina Bruxelles-ului. Romania se intoarce, incet-incet, catre sine pentru a-si redescoperi neputintele, inadecvarea si, mai ales, distanta prea mare de Europa, din care formal face parte.
Cu cateva zile Inainte de aparitia cazului Mailat, un prieten imi spunea ca nu are de gand sa mai calce prin Italia in viitorul previzibil. Omul era dezamagit de frecventa din ce in ce mai mare a stirilor despre necazurile provocate de romani prin orasele italiene si, pe buna dreptate, isi propusese sa evite orice fel de situatie jenanta.
Amicul meu are putin peste 30 de ani, si-a construit de cativa ani o mica afacere, care ii merge foarte bine, si, din cand in cand, calatoreste de placere prin Europa. Presupun ca evenimentele din ultimele zile nu au facut decat sa ii intareasca hotararea. Ca el sunt si altii. Persoane decente, cu vieti onorabile, care au inteles sa isi duca viata respectand reguli de bun-simt. Oameni care exerseaza cu incapatanare normalitatea, iar cand nu pot face acest lucru isi delimiteaza in termeni categorici o zona de siguranta. Aleg sa se refugiezein spatele unor frontiere autoimpuse, in spatele carora sa isi poata pastra iluziile si increderea in viitor.
In tratatele UE pot fi enumerate oricate principii care vorbesc despre dreptul la libera circulatie sau accesul la justitie, atata vreme cat aceasta granita invizibila va continua sa existe in forul intim al multora dintre concetatenii nostri, Romania va continua sa ramana in afara Europei.
