money.ro
Piețe financiareMarian Manolache

Grecii se tem că noul acord de susţinere financiară va limita suveranitatea ţării

Publicat la 31.10.2011, 11:06:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Grecii se tem că noul acord de susţinere financiară va limita suveranitatea ţării

Astfel, 60% dintre persoanele intervievate cred că acordul va avea un efect negativ.

 

Sondajul, publicat de ziarul To Vima, a fost efectuat imediat după acordul liderilor din zona euro de acordare a unui nou sprijin financiar de 130 de miliarde de euro Greciei.

 

Pachetul de sprijin prevede ca băncile, fondurile de pensii şi asigurătorii să accepte o reevaluare în scădere a datoriilor Greciei cu 50%, astfel încât acestea să ajungă la 120% din PIB până în 2020.

 

Datoriile totale ale Greciei, de peste 350 miliarde de euro, vor atinge la sfârşitul acestui an 160% din PIB, potrivit estimărilor.

 

Circa jumătatea dintre participanţii la sondaj consideră că acordul semnat la Bruxelles reprezintă o lovitură pentru suveranitatea Greciei, întrucât conferă UE şi FMI un control mai mare asupra economiei ţării.

 

Numai 36% dintre cele 1.009 de persoane intervievate au spus că acordul este un factor pozitiv.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite