Grupul Arcelor Mittal deturnează importurile de materie primă din România spre Bulgaria

O scrisoare pierdută, un transport deturnat: “Nu spre Constanţa, ci spre Burgas”

Pe 2 iunie 2009 a avut loc o corespondenţă electronică între manageri din cadrul Grupului Arcelor Mittal. Schimbul de email-uri – care a ajuns în presa românească – se referă la transportul de materie primă (minereu de fier brazilian din zona Guaiba) pentru combinatul SIDEX Galaţi, deţinut de Grupul Arcelor Mittal.
 

Cem Ugur, unul dintre managerii din Londra ai Arcelor Mittal, propune o variantă de transport pe ruta normală Guaiba – Constanţa, cu ajutorul unei nave denumite Jin Sheng, care are o capacitate de 75.000 tone. Acest transport ar fi urmat să aibă loc în a doua jumătate a lunii iunie 2009. Destinatar al email-ului trimis de Cem Ugur (indicat în secţiunea CC) este Unmesh Nerkar, manager la Arcelor Mittal Galaţi şi direct interesat în efectuarea transportului de minereu de fier din Brazilia către România.
 

Răspunsul d-lui Nerkar la propunerea d-lui Ugur este simplu şi dezarmant: “Not to Constanta but to Bourgas, Bulgeria”, adică “Nu spre Constanţa, ci spre Burgas, Bulgaria”, după care urmează indicaţii referitoare la organizarea transportului pe noua rută.
Propunerea din emailul d-lui Cem Ugur pentru ruta Guaiba – Constanţa este formulată în mod logic, ţinând cont de precedentele importuri de minereu de fier brazilian, care au ajuns la Galaţi prin Portul Constanţa. Din motive obscure, conducerea Arcelor Mittal Galaţi decide însă altfel: importul trebuie făcut prin Portul Burgas, nu prin Portul Constanţa. Perdantul e România.

Siderurgia românească şi Portul Constanţa au fost dezvoltate în mod complementar

Istoric vorbind, facilităţile de transport şi operare portuară din zona Constanţa au fost dezvoltate în paralel cu industria siderurgică şi metalurgică românească. Investiţiile în Portul Constanţa (atât înainte de 1989, cât şi după 1989) şi construcţia canalului Dunăre – Marea Neagră au fost special făcute pentru a reduce costurile de transport pentru materiile prime importante, atât prin scurtarea distanţelor, cât şi prin mărirea vitezei de manipulare a mărfurilor.
 

Este deci în interesul strategic al României ca acest sistem să funcţioneze integrat, cu Portul Constanţa servind drept poartă de intrare pentru materiile prime necesare activităţii uzinelor din oraşe precum Galaţi, Hunedoara sau Roman. Iar acest lucru trebuie să se petreacă indiferent de forma de proprietate a agenţilor economici sau de naţionalitatea proprietarilor lor. A submina un asemenea sistem prin inventarea de rute de transport alternative (mult mai scumpe) este o lovitură dată interesului naţional, cu consecinţe grave: mii de şomeri, reducerea veniturilor bugetului de stat şi inutilitatea unor investiţii de miliarde de euro, realizate timp de 30-40 de ani.
Peste tot în lume, companiile multinaţionale au datoria de a respecta interesele strategice ale ţărilor-gazdă şi obligaţia morală (iar uneori şi legală) de a funcţiona în parteneriat cu agenţii economici naţionali.
 

Sfidarea de care dă dovadă Grupul Arcelor Mittal este un act ostil la adresa României şi o încălcare a regulilor competiţiei corecte, motiv pentru care împotriva Grupului Arcelor Mittal s-a formulat o plângere la Consiliul Concurenţei.