money.ro
Actualitatemoney.ro

Guvernul împarte cărţile, după ce a intrat în joc cu forţa

Publicat la 19.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernul împarte cărţile, după ce a intrat în joc cu forţa

Impozitul de 16%, taxarea în domeniul tehnologiei informaţiei sau o oarecare independenţă a autorităţilor locale au ajutat, nu au generat neapărat creştere economică. De la industria auto la imobiliare, construcţii şi retail, ratele de creştere s-au măsurat în două cifre, salariile s-au dublat în doar câţiva ani şi orice subiect legat de gestionarea banului public a căzut pe planul doi. Pentru că bugetul încasa roadele acestei creşteri peste aşteptări.

În spatele scenei, tot ceea ce se întâmpla era distribuirea de resurse. Atunci când resursele sunt din abundenţă, sistemul care le reîmparte tinde să crească şi să se multiplice pentru că apar noi nevoi şi noi pretenţii de satisfăcut. Aşa se face că ne-am trezit cu peste un milion de angajaţi în sistemul public, fiecare cu privilegiile sale, obţinute prin lege. Sistemul public s-a multiplicat prin dublarea numărului de agenţii din jurul Guvernului, prin achiziţii scăpate de sub control, prin contracte excesiv de scumpe - totul creat şi încurajat de o economie în plin avânt.

Avem, aşadar, un Guvern şi un Parlament obişnuite să stea pe saci de bani, pe care să îi reîmpartă conform unor algoritmi politici. Ei bine, mecanismul este în continuare în funcţiune. Singurul lucru schimbat este dimensiunea resurselor. Ce faci atunci când ai 1,5 milioane de oameni obişnuiţi să îşi împartă resursele generate în altă parte? Primul răspuns este că trebuie să te pregăteşti de procese, aşa cum s-a întâmplat în justiţie. Beneficiile sunt obţinute prin lege, iar recesiunea nu schimbă acest lucru. Al doilea răspuns este că te aştepţi la revoltă şi atacuri atunci când clienţii sistemului rămân fără resurse. Primul lucru de înţeles de aici este că recesiunea în care se află economia (nedeclarată oficial, dar anticipată) schimbă fundamental regulile. Din beneficiar al unei creşteri explozive în trecut, statul nu are altă şansă decât să se pună la originea unei viitoare creşteri.

Oricât ne-ar plăcea să vedem companiile private şi populaţia ca motor al ieşirii din criză, acest lucru nu se va întâmpla, dintr-o simplă lipsă de resurse. Un al doilea motiv este că mediul privat este acum mult mai concentrat pe problemele interne ale fiecărei companii decât pe strategii de creştere. Cu douăzeci şi ceva de ministere, sute de agenţii, sute de mii de oameni, mii de legi, hotărâri de Guvern şi ordonanţe care explică mişcarea banilor, Guvernul este o maşinărie enormă, precum un vapor ce are nevoie de mult timp pentru a face o manevră de întoarcere. Dacă pericolul se află drept în faţă şi destul de aproape, inerţia maşinii înseamnă coliziune sigură. Este ceea ce s-a întâmplat în primul semestru. Guvernul este astăzi cel mai mare actor pe piaţa bancară, cel mai mare angajator (singurul loc în care salariile au crescut cu 16% de la începutul anului, ceea ce este absurd) şi va deveni, prin punerea în practică a sistemului de garanţii, principalul actor în agricultură, în administraţia locală şi în infrastructură.

Oricât de neplăcut este pentru adepţii statului minimalist, nu există astăzi nicio altă variantă credibilă. Poate funcţiona cu două condiţii. Prima, absolut obligatorie, este anihilarea actualului sistem de distribuţie de resurse, care se va opune, firesc, în continuare. A doua este transferul de resurse către sectoarele care pot genera creştere, în detrimentul celor care pot genera sprijin politic.


Profil

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite