Guvernul României a împrumutat 33 miliarde de yeni (225 milioane de dolari) prin vânzarea de obligațiuni Samurai (în yeni) verzi pe piața niponă, potrivit Bloomberg.
Guvernul a vândut titluri
În final, Guvernul a împrumutat 22 de miliarde de yeni prin vânzarea de titluri pe 3 ani, 3,6 miliarde de yeni prin vânzarea de titluri pe 5 ani și 7,4 miliarde de yeni prin vânzarea de titluri pe 7 ani. Inițial, România a propus și emisiuni pe 10, 15 și 20 de ani, dar a renunțat la acestea din cauza cererii reduse a investitorilor.
Dobânzile au fost majorate față de ce a fost anunțat inițial ca dobânzi indicative la deschiderea emisiunilor de obligațiuni, în contextul interesului insuficient din partea investitorilor.
Nivelul împrumutului era anticipat în zona de 100-300 milioane de dolari. Suma este una mică raportat la emisiunile de miliarde de euro sau dolari înregistrate la ieșirile obișnuite pe extern ale statului român. Emisiunile de obligațiuni Samurai verzi au ca obiectiv principal revenirea pe piața niponă și stabilirea premiselor pentru viitoare împrumuturi, suma vizată la acest moment fiind una mai mică. Nivelul redus al împrumuturilor planificate ar putea avea un impact asupra cererii din partea unor investitori mari.





