Un document aflat pe masa Guvernului relevă că sistemul de protecţie socială care va fi acordat persoanelor ce urmează să fie disponibilizate prin concedieri colective, începând cu acest an şi până în 2018, ca urmare a restructurării şi reorganizării unor companii de stat, a fost deja pregătit de Guvern şi urmează să fie introdus în perioada imediat următoare.
Documentul, elaborat sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă, stabileşte că societăţile care pot efectua concedieri colective şi numărul de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă există un program de restructurare sau reorganizare aprobat, astfel încât concedierea colectivă să nu depăşească termenul de 31 decembrie 2018. Acelaşi document include însă şi o listă de 16 companii care au sau vor avea programe de restructurare sau reorganizare aprobate până în anul 2018.
Pe această listă au fost incluse Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Naţională de Închidere Conservare Mine Valea Jiului, Compania Naţională a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării, Societatea Naţională a Huilei Petroşani, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Compania Nationala a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, cu filialele sale, Cuprumin Abrud, Băiţa Ştei, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Termoelectrica, Electrocentrale Grup, Electrocentrale Galaţi, Electrocentrale Bucureşti, Electrica, cu filialele sale, şi Transelectrica, de asemenea cu filialele sale.
În document este introdusă şi o listă a companiilor care pot angaja salariaţi concediaţi colectiv, dar numai la activităţi de conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare postînchidere a minelor. Pe această listă figurează Minvest Deva, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului, Remin Baia Mare, cu filialele sale, Compania Naţională a Uraniului Bucureşti, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării Bucureşti, Cuprun Min Abrud, Băiţa Ştei.
Programele de restructurare vor include obligatoriu "salariaţii care se încadrează în prevederile Legii 263/2010 privind pensia pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, măsura aplicându-se inclusiv membrilor aleşi în organele executive de conducere ale organizaţiilor sindicale", se arată în document.





