“Aceasta achizitie directioneaza in mod clar Henkel catre crestere profitabila”, a afirmat presedintele Consiliului de Administratie al Henkel, Ulrich Lehner. Preluarea celor doua divizii a fost precedata de separarea diviziilor achizitionate de catre Henkel, de investigatiile antitrust si cele legate de competitie, realizate de catre autoritatile competente. In 2007, aceste doua divizii ale National Starch (Adezivi si Materiale Electronice) au generat vanzari de 1,25 miliarde lire sterline (aproximativ 1,83 miliarde euro). Pretul platit de Henkel pentru cele doua divizii a fost de 3,7 miliarde euro.
Dupa integrarea celor doua in cadrul grupului german, vanzarile anuale ale diviziei Adezivi Tehnologii Henkel vor creste la aproximativ 7,5 miliarde euro. Odata cu achizitionarea diviziilor Adezivi si Materiale Electronice ale National Starch, Henkel isi intareste substantial pozitia de lider pe piata mondiala a adezivilor si in special pe segmentul adezivilor industriali. Henkel anticipeaza, de asemenea, o intarire a pozitiilor sale pe pietele regionale, in urma acestei tranzactii. “Proportia vanzarilor din regiunea Asia-Pacific va creste odata cu achizitia celor doua divizii National Starch, de la opt procente la aproximativ 12 procente, iar vanzarile diviziei Adezivi in sine se vor dubla, datorita pozitiei foarte puternice pe piata ale celor doua companii care au fuzionat”, se arata intr-un comunicat al companiei. Grupul Henkel activeaza pe piete cu detergenti si produse pentru ingrijirea locuintei, cosmetice si produse de toaleta, precum si adezivi si tehnologii. In anul fiscal 2007, Henkel a realizat vanzari in valoare de 13,074 miliarde euro.
Henkel are 53.000 de angajati in intreaga lume. In Romania, Henkel a inregistrat, in 2007, o cifra de afaceri de peste 472 milioane de lei (peste 140 milioane de euro), in crestere cu peste 36% fata de anul precedent, si un profit (EBIT) de peste 90 milioane de lei (peste 27 milioane de euro). Potrivit reprezentantilor companiei, aceste cifre au pozitionat Henkel Romania pe primul loc in clasamentul tarilor membre ale Henkel Central Eastern Europe din punctul de vedere al ritmului de crestere in anul 2007. Pe urmatoarele pozitii s-au clasat Ucraina si Rusia, cu cresteri de 35%, respectiv 31%.
Divizia de Adezivi a Henkel Romania a incheiat anul 2007 cu o cifra de afaceri de 67,6 milioane de euro, in crestere cu 48%, cifra care reprezinta aproape 50% din afacerile totale ale companiei, de 140 milioane de euro. Henkel estimeaza pentru acest an o crestere cu 40% a vanzarilor de adezivi in Romania, la circa 95 milioane de euro, ca urmare a cererii de materiale de constructii si a inceperii productiei in cea de-a doua fabrica a companiei, de la Campia Turzii. Compania intentioneaza sa inceapa in acest an constructia unei noi fabrici de adezivi, cea de-a treia din Romania, care va fi amplasata in zona de nord-est a tarii, necesitand o investitie de zece milioane de euro.





