money.ro
Actualitatemoney.ro

Holcim România a investit 3,5 milioane de euro în protecţia mediului, în 2006

Publicat la 21.03.2007, 13:13:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Holcim România a investit 3,5 milioane de euro în protecţia mediului, în 2006

 
Investiţiile în proiecte privind protecţia mediului ale Holcim România au fost anul trecut de 3,5 milioane de euro, cu 40% mai mult decât estimarea iniţială de 2,5 milioane de euro, iar pentru 2007 sunt preconizate alte investiţii care ajung la aproximativ 2,8 milioane euro.

Potrivit lui Markus Wirth, director general al Holcim România, investiţile pe care compania le-a făcut şi pe care le va face în protecţia mediului, vin în întâmpinarea recentului acord al Consiliului Europei de reducere a emisiilor de CO2 şi de prevenire a încălzirii globale, a efectului de seră. Wirth mai spune că Holcim România s-a aliniat deja la standardele Grupului Holcim şi ale Uniunii Europene.

"Protecţia mediului înconjurător este un obiectiv prioritar pentru care Holcim România a investit peste 23,5 milioane euro în perioada 1998 – 2006 în tehnologii ecologice. Holcim este primul producător de betoane din România care a implementat conceptul de „Staţie Ecologică de Betoane” în anul 2001, odată cu lansarea staţiei din Piteşti, iar în prezent toate cele 15 staţii de betoane deţinute şi operate de Holcim România respecta conceptul de staţie ecologică", a declarat directorul general al Holcim România.

Cele mai importante proiecte de investiţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător realizate de Holcim România în 2006 au reprezentat modernizarea fabricii de ciment din Aleşd în vederea creşterii eficienţei energetice şi a continuării reducerii emisiilor de praf şi de gaze cu efect de seră, dar şi reducerea emisiilor de praf la fabrica de ciment din Turda. Holcim a mai investit în modernizarea fabricii de ciment din Câmpulung, dar şi în dezvoltarea activităţii de co-procesare a deşeurilor la fabricile de ciment din Câmpulung şi Aleşd.

Holcim România a investit în 2006 aproximativ 57 milioane euro într-o serie de proiecte privind modernizarea tehnologiei de producţie, protecţia mediului, dezvoltarea afacerii, sănătatea şi securitatea în muncă, proiecte sociale şi de resurse umane.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite