Contractul a fost semnat de conducerea societăţii Apavital Iaşi şi firma câştigătoare a licitaţiei, respectiv SC Daroconstruct SRL, în prezenţa ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.
Contractul face parte dintr-un proiect mai amplu, în valoare de 427 de milioane de euro, care vizează dezvoltarea infrastructurii de apă din judeţul Iaşi. 85 la sută din sumă este asigurată din bani europeni.
Contractul semnat joi prevede extinderea şi modernizarea sistemului de apă şi canalizare în localităţile Sineşti, Popeşti şi Brăeşti. Totodată, vor fi făcute lucrări şi în localităţile Lungani, Bocniţa, Doroşcani, Hărpăşeşti şi Storneşti.
De asemenea, vor fi construite mai multe rezervoare, o staţie de clorinare, o staţie de pompare şi vor fi înfiinţate reţele de canalizare în localităţile Sineşti şi Popeşti. Valoarea acestui contract se ridică la 74,97 milioane de lei, fără TVA, iar perioada de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni.


