"Ne aşteptăm ca în 12 luni să facem aproximativ trei sau patru tranzacţii în România. Vom cumpăra cu siguranţă mai multe companii în România şi ne aflăm în negocieri active. Am mai negociat şi cu alte companii înainte de a prelua Friends, cu una chiar destul de mare. Peste două sau trei săptămâni vom anunţa o tranzacţie cu o altă companie din România", a declarat Greg Thain.
Managementul IMSG se aşteaptă ca, în urma tranzacţiilor din România, operaţiunile româneşti să genereze între 5 şi 8 % din profitul total al companiei IMSG.
Preşedintele board-ului a spus că IMSG a ales să preia Friends Advertising deoarece aceasta este o companie dinamică şi are un mare potenţial de dezvoltare. "Pentru noi, Friends a fost o agenţie dinamică ce s-a potrivit profilului nostru. În plus, România a crescut mult în ultimii 15 ani şi va fi nevoie de experienţa nostră în marketing, branding sau retail", a explicat el.
Greg Thain a mai spus că IMSG va investi în agenţia Friends Advertising şi că aceasta va fi condusă în continuare de acelaşi management. Sorin Trâncă, managing partner la Friends Advertising, a explicat că agenţia îşi propune să se dezvolte mai mult pe partea de strategie, planning şi branding.
Negocierile dintre IMSG şi Friends Advertising au început în septembrie 2006, iar acordul prevede finalizarea procesului de achiziţie în anul 2011, când IMSG va prelua în totalitate acţiunile Friends Advertising. Ultimul pas al achiziţiei se va face la un preţ care va ţine cont de rata de profitabilitate şi de creşterea indicatorilor economici.
International Marketing&Sales Group (IMSG) este o companie irlandeză care oferă servicii de vânzări şi marketing pe pieţe în dezvoltare şi are, în prezent, birouri în 20 de oraşe, în ţări precum Rusia, Turcia, Ungaria, Ucraina şi India.
IMSG negociază achiziţia mai multor agenţii de publicitate româneşti
Publicat la 10.09.2007, 14:16:07
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
