money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Incendiu la un centru de recreere din Rădăuţi, cu degajări mari de fum şi gaze toxice / Programul se terminase, astfel că în interior nu erau persoane

Publicat la 13.05.2023, 20:25:06

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Incendiu la un centru de recreere din Rădăuţi, cu degajări mari de fum şi gaze toxice / Programul se terminase, astfel că în interior nu erau persoane
Urmărește money.ro pe Google News

”Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit, cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi cu un echipaj SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un centru de recreere (piscină acoperită şi saună), din municipiul Rădăuţi”, anunţă, sâmbătă seară, ISU Suceava.

Sursa citată a precizat că incendiul se manifesta la interior, cu degajări foarte mari de fum şi gaze toxice, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie.

”Din fericire, programul cu publicul era terminat, astfel încât, în clădire nu se aflau clienţi, dar nici personal propriu. Au ars mai multe bunuri materiale din interior, şi din cauza fumului şi a temperaturii ridicate, s-au degradat pereţii şi tavanul clădirii”, au mai precizat pompierii.

Potrivit acestora, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de materialele combustibile amplasate necorespunzător faţă de sistemul de încălzire din saună.

La ora transmiterii acestei ştiri, se intervine pentru îndepărtarea materialelor afectate de foc şi pentru lichidarea eventualelor focare ascunse.

 

 

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite