Așadar, încă o dată, guvernatorul a pus punctul pe „i“. Fără investiții și fără îmbunătățirea gradului de absorbție a fondurilor europene, România poate să uite de bunăstare. Bun, veți zice, dar știm toate astea. Ce e de făcut pentru a atrage investiții de calibru în România și pentru a lua mai mulți bani europeni?
Răspunsul la aceste întrebări se află în ograda viitorului guvern care se va instala la Palatul Victoria după 9 decembrie. Noul Executiv trebuie să aibă ca priorități de gradul zero rezolvarea acestor două probleme majore pe care le are România. Cum? În primul rând, prin crearea și aplicarea unor politici fiscale stimulative, precum și prin alocarea de la buget a unor sume importante pentru finalizarea marilor lucrări de infrastructură. Cu alte cuvinte, pentru a‑i atrage pe investitorii străini și pentru a‑i convinge să vină cu miliarde de euro pe plaiurile mioritice, trebuie să le oferi ceva la schimb. Altfel, se duc în altă parte. E simplu. Cred că ne mai aducem cu toții aminte cum am pierdut investiția Mercedes, de circa 800 de milioane de euro, în fața Ungariei. Tocmai din lipsa unei rețele de autostrăzi care să lege țara noastră de vestul Europei. Nu vrem ca istoria să se repete.
În plus, trebuie să le oferi investitorilor predictibilitate fiscală și legislativă, precum și un sistem de taxe și impozite competitiv. Haideți să nu ne amăgim. Nici o mare corporație nu vine într‑o țară dacă nu găsește cel mai propice loc pentru a face profit. Marile companii nu sunt ONG‑uri de binefacere. Vin să facă bani. Noi avem nevoie de banii lor pentru a ne dezvolta. Win‑win situation. De aceea trebuie să fim cu o secundă mai deștepți decât vecinii noștri.
Cred că, pentru a reuși, noul guvern trebuie să pună oameni competenți în funcții‑cheie, să aibă curaj și să lase populismele deoparte. De asemenea, trebuie să‑i dea afară în șuturi pe toți pițifelnicii care își fac veacul prin instituțiile de management responsabile de absorbția fondurilor europene. Și să taie birocrația din rădăcini. Ne ajunge cea europeană. Fără sute de avize, de adeverințe peste adeverințe și zeci de semnături. Iar pentru a rezolva toate astea ai nevoie de un singur lucru: de voință politică. Îmi aduc aminte de un articol pe care l‑am citit în presă acum câteva luni, în care un antreprenor care depusese documentația pentru achiziția unor utilaje pe fonduri comunitare a trebuit să semneze olograf vreo 6.000 de pagini. Ce nebunie! Păi cum să accesăm rapid bani mulți, când te lovești de tot felul de incompetenți care‑ți pun mereu piedici?



