Ion Ţiriac şi Nicolae Manolescu au la CNSAS dosare de urmărire informativă. Cei doi au venit, joi, la sediul instituţiei pentru a-şi vedea dosarele. Ţiriac susţine că nu a dat informaţii la Securitate şi că, dimpotrivă, ar fi fost urmărit de la 19 ani. La rândul său, Manolescu a declarat că are două dosare de urmărit întocmite între 1969 şi 1989.

Omul de afaceri Ion Ţiriac susţine că a fost urmărit de Securitatea încă de pe vremea când juca tenis. "Noi toţi avem dosare, toţi sportivii. Cum crezi că am stat în străinătate fără să fim urmăriţi? E de neconceput că, de atâţia ani, am avut pentru nimicuri oameni în spate", a declarat Ion Ţiriac.

Fostul tenismen este, la 68 de ani, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România. Ţiriac este primul român intrat în Topul Forbes, cu o avere ce se apropie de două miliarde de euro, conform analiştilor revistei Money Expres.

Şi criticul literar Nicolae Manolescu, membru al Academiei Române, a declarat, la ieşirea din sediul CNSAS, că a fost urmărit în mai multe perioade între 1969 şi 1989.

"Nu am apucat să văd întregul dosar, ci doar am spicuit din el. Este mare, pentru că am fost urmărit din 69 până în 89. Am avut microfoane în casă şi mi-au fost ascultate telefoanele", a pus Manolescu.

"Domnul Manolescu are două dosare de urmărire, grosuţe, acum doar le-am răsfoit", a precizat Mircea Dinescu, membru CNSAS. Atât Ion Ţiriac, cât şi Nicolae Manolescu, s-au dus la CNSAS din proprie iniţiativă pentru a vedea ce conţin dosarele de urmărire existente pe numele lor.

Sursa: Realitatea TV