Desi au condus valul de entuziasm in trecut, societatile de investitii financiare au inregistrat cele mai temperate cresteri, randamentul mediu din ultimele cinci sedinte ajungand in acest sector la 4,2%. Pentru comparatie, BET-NG, indicele companiilor energetice, a urcat cu 10,6%, in aceeasi perioada de timp. Petrom a anuntat vineri o reducere cu 48% a profitului net din primul trimestru, iar actiunile companiei au terminat in scadere cu 3,8%, contrar evolutiei generale a pietei, care a urcat cu aproape 1%.
Brokerii raman optimisti pentru saptamana care urmeaza, in conditiile in care, in afara de inerentele marcari de profituri periodice, Bursa nu ar avea alte motive pentru a inregistra corectii de amploare. “Nu vad de ce am scadea in urmatoarele sedinte, in afara doar de niste corectii naturale dupa tendinta prelungita de crestere. Dimpotriva, lumea cauta cu disperare orice motiv pentru aprecieri, iar la aparitia oricarei stiri cat de cat pozitive, acest lucru se va vedea in piata, in special dupa frustrarea preturilor scazute care s-a acumulat anul trecut”, spune Lucian Isac, directorul casei de brokeraj Estinvest.
BET-FI a fost singurul indice care a inchis pe rosu in ultima sedinta de saptamana trecuta, scazand cu 0,4%, evolutia acestuia fiind influentata in special de corectia cu 4% a titlurilor SIF Oltenia (SIF5). O parte dintre investitori au preferat astfel sa renunte la actiunile SIF5, in conditiile in care joi a fost ultima zi in care acestia mai puteau beneficia de dividendul de sase bani/actiune, aprobat la AGA din aprilie. “Sunt convins ca in piata au inceput sa intre si investitori straini de talie mare, iar cei locali, atunci cand vad ca cineva puternic intra pe acumulare, adesea ii urmeaza. Important este ca ei, totusi, sa nu se lase furati de valul de entuziasm, adica sa isi propuna un randament si apoi sa marcheze un castig sigur”, a mai adaugat Isac. SIF Oltenia si-a vandut vineri intreaga participatie pe care o avea la PIM Sibiu (PIMS), firma care se ocupa cu prelucrarea pielii, pentru suma de 5,9 mil. lei (1,4 mil. euro).



