Decizia Royal Bank of Scotland (RBS) de a vinde sucursala din România nu se referă la faptul că banca nu ar fi una bună, aceasta urmând să fie şi poziţia directorului general al băncii, a spus, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"Decizia nu are legătură numai cu România, ci cu mai multe sucursale. RBS România este una din cele mai solide bănci, cu o profitabilitate bună şi un grad de solvabilitate ridicat", a spus Isărescu, menţionând că avea informaţii dinainte că sucursala din România ar putea fi vândută.
Sursa: NewsIn





