Isărescu: Deficitul de cont curent se va restrânge
Publicat la 09.04.2008, 07:29:38
Isărescu a amintit că o corecţie a deficitului de cont curent făcută prin cursul de schimb ar fi "dureroasă" şi ar alimenta inflaţia, care de altfel ar trebui să ajungă la 3% până în 2010. Acest lucru este necesar pentru a îndeplinii paşii pentru adoptarea euro în 2014. "Vrem să aducem inflaţia spre 3% în 2010, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, va fi greu pentru România să adopte euro în 2014", a spus şeful BNR.
Guvernatorul băncii centrale a explicat că este imprudent să se forţeze atingerea unui nivel cât mai ridicat al creşterii economice, atâta timp cât o astfel de abordare adânceşte dezechilibrele economice. "Este o greşeală să mizezi prea mult pe creşterea economică. Este nevoie de politici care să se adreseze dezechilibrelor, nu care să le stimuleze. Politicienii tind să mizeze pe creşterea economică, deoarece este uşor de prezentat drept un succes, însă nu trebuie să forţăm", a spus el, repetând că, în prezent, creşterea economică este apropiată de potenţialul economiei româneşti, de 6%.
Mugur Isărescu a vorbit şi despre vulnerabilităţile economiei româneşti. "Creditarea în valută reprezintă într-adevăr o vulnerabilitate, iar aici sunt de acord cu raportul Fitch, dar nu sunt de acord cu faptul că reprezintă cea mai importantă vulnerabilitate", a spus guvernatorul BNR.
Într-un raport publicat luni, agenţia de rating Fitch a inclus România printre statele cu cel mai ridicat grad de vulnerabilitate în 2007 la riscurile sistemice care vizează sectorul bancar, din cauza creşterii prea rapide a creditării şi volatilităţii mari a cursului de schimb.
"Concluziile raportului sunt oarecum exagerate, nu le împărtăşesc, le consider uşor pesimiste. Este un factor pozitiv faptul că acesta a adus în discuţie nivelul lichidităţii în piaţa românească, însă băncile din România nu au, deocamdată, o problemă în acest sens", a declarat Isărescu. Guvernatorul BNR a repetat îndemnul adresat băncilor de a se orienta către titlurile de stat în perioada următoare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
