Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a apărut azi în fața presei după mai bine de un an de pandemie și a ținut cuvântul de deschidere în cadrul conferinței dedicată prezentării Raportului CNSM pentru sprijinirea finanțării verzi.
În discursul său, oficialul Băncii Centrale a ținut să spună că, deși nu a mai putut organiza întâlniri fizice la sediul BNR, ”nu a însemnat însă o întrerupere a legăturii noastre cu publicul prin canalele media”. ”În ultimele 14 luni am trimis peste 100 de comunicate de presă cu informațiile pe care BNR le prezintă în mod tradițional dar și pe alte teme, 4 declarații de presă ale Guvernatorului, 7 comunicate ale Consiliului de Administrație al BNR, și zeci de alte intervenții ale reprezentanților BNR și răspunsuri la solicitările presei”, a spus Isărescu.
”Nu am vrut să punem nicicum în pericol activitatea unor direcții esențiale”
Guvernatorul a spus că respectarea măsurilor legale și sanitare a fost primordială la BNR în perioada pandemiei și de aceea nu au putut fi organizate întâlniri directe în incinta sediului central. ”Nu am vrut să punem nicicum în pericol activitatea unor direcții esențiale pentru sistemul financiar românesc și pentru securitatea țării – sistemul de plăți, operațiunile de piață, inclusiv asigurarea lichidității pe piață și cumpărarea de titluri de stat pe piața secundară pentru a facilita finanțarea de către stat a cheltuielilor publice, emisiunea de numerar, administrarea rezervelor internaționale, serviciul datoriei externe. Activitatea acestor departamente s-a desfășurat, de mai bine de un an, neîntrerupt, frecvent în două schimburi, atât în sediul central cât și în cel secundar. Tot la “foc continuu” și în două schimburi au lucrat direcțiile informatică și mentenanță”, a mai precizat șeful Băncii Centrale.
Citește și:
Isărescu: Ȋn România, impactul economic iniţial al pandemiei a fost unul puternic, accentuând dezechilibrele existente, presiunile privind deprecierea monedei naţionale şi creşterea necesarului de lichiditate
Impactul schimbărilor climatice
Referindu-se la tema conferinței, Isărescu a afirmat că noi teme încep să fie tot mai mult în atenția băncilor centrale - recalibrări ale strategiilor de politică monetara, impactul schimbărilor climatice și al digitalizării asupra economiei, monedele și activele digitale, promovarea diversității și a sustenabilității. Ele nu sunt tratate încă unitar nici în universități, nici în cercurile de specialitate. Controversele în aceste domenii sunt deseori aprinse. Monitorizarea lor, în această fază, reclamă expertiză, experiență diversă și echipe multidisciplinare care includ, alături de specialiști în economie, oameni cu cunoștințe și experiență în alte domenii.
”Raportul pe care îl prezentăm astăzi este un pas în această direcție, făcut ca urmare a unei inițiative din luna octombrie a anului trecut a Comitetului Național de Supraveghere Macroprudențială pe tema economiei verzi. Doresc să mulțumesc instituțiilor care formează CNSM, respectiv Guvernului și Autorității pentru Supraveghere Financiară, pentru susținerea acordată în acest demers”, a spus Isărescu.
Raportul este rezultatul muncii a aproximativ 90 de persoane reunite într-un Grup de lucru cu reprezentanți din instituții diverse. Pentru început, din partea BNR la acest raport a lucrat o echipă de la Direcția Stabilitate Financiară, direcție care pare a fi cea mai apropiată de subiect. Grupul menționat a fost alcătuit din reprezentanți ai ministerelor de resort, Administrației Prezidențiale, BNR, ASF, instituțiilor de credit, finanțatorilor internaționali (BERD, Banca Europeană pentru Investiții, Banca Mondială), sectorului privat și asociațiilor de profil.
Subiectul schimbărilor climatice este mult prea complex și controversat pentru a putea fi acoperit de o singură entitate. Un exemplu recent este edificator: disputele asupra rolului băncilor centrale în lupta pentru contrabalansarea schimbărilor climatice. Acestea sunt evidente, așa cum se poate observa din desfășurarea conferinței virtuale „Green Swan” organizate de Banca Reglementelor Internaționale vineri 4 iunie a.c. În timp ce președintele FED-ului (banca centrală a SUA), Jerome Powell a susținut că banca centrală trebuie să rămână în limita mandatului de menținere a stabilității prețurilor și că ea nu poate stabili politica de combatere a schimbărilor climatice, acest rol revenind guvernelor, reprezentanților aleși (parlamente), Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, a insistat că băncile centrale nu pot să își îndeplinească deplin mandatul de control al inflației dacă nu se implică puternic în problemele ridicate de schimbările climatice.
Grupul de lucru a identificat 16 propuneri de recomandări care vizează trei domenii: (i) creșterea în mod sustenabil a accesului la finanțare pentru proiectele legate de agenda schimbării climatice, (ii) sprijinirea schimbării structurale a economiei spre una cu valoare adăugată superioară și (iii) îmbunătățirea transparenței, raportărilor și a disponibilității informațiilor legate de schimbarea climatică, precum și creșterea gradului de conștientizare cu privire la impactul schimbării climatice în societate și în cadrul sistemului financiar.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.