Pe 11 iulie 2008, contractele futures pe țiței WTI au urcat până la 147,27 dolari pe baril, un maxim istoric intraday care rămâne și astăzi neatins. Brent a atins aproape aceleași cifre. Era vârful unui raliu care păruse să nu se mai oprească: în ianuarie același an petrolul trecuse pragul psihologic de 100 de dolari, iar în doar șase luni mai adăugase aproape 50%. Puțini își imaginau atunci ce urma să se întâmple în lunile următoare.

Un raliu alimentat de teamă și de dolarul slab

Contextul din vara lui 2008 era exploziv. Bear Stearns se prăbușise deja în martie, Rezerva Federală tăiase agresiv dobânda de politică monetară până la 2% pentru a susține economia, iar dolarul era la minime istorice față de euro. Un dolar ieftin înseamnă petrol scump, pentru că barilul se tranzacționează în moneda americană. La asta se adăuga cererea uriașă din China și India, plus temerile legate de tensiunile cu Iranul.

Mulți analiști vorbeau serios despre petrol la 200 de dolari. Goldman Sachs publicase o notă celebră în care sugera exact acest scenariu. Speculația financiară pe piața mărfurilor atinsese cote nemaivăzute, iar fondurile de investiții pompau bani în contracte futures ca într-un pariu pe termen infinit. Nimeni nu voia să rateze trenul. Exact genul de euforie care, privind retrospectiv, țipă a vârf de piață.

Prăbușirea care a urmat în doar cinci luni

Ce a urmat a fost brutal. Falimentul Lehman Brothers din septembrie a declanșat panica globală, cererea de energie s-a evaporat pe măsură ce economia mondială intra în recesiune, iar petrolul s-a prăbușit spectaculos. Până la finalul lui decembrie 2008, barilul cobora sub 34 de dolari — o pierdere de peste 75% în cinci luni. Cei care cumpăraseră la 147 în iulie au fost complet spulberați.

Episodul a rămas manualul perfect despre cum funcționează un ciclu al mărfurilor: prețurile mari atrag speculatorii și distrug cererea în același timp, până când echilibrul se rupe violent. A schimbat și modul în care reglementatorii privesc piețele de commodities, cu discuții aprinse la Washington despre limitarea pozițiilor speculative.

Ce ar trebui să rețină investitorul de la BVB

Lecția e simplă și dureroasă: când toată lumea e convinsă că un preț poate merge doar în sus, ești deja aproape de vârf. Consensul absolut e cel mai periculos semnal de pe piețe. Am văzut același film cu criptomonedele în 2021 sau cu gazul natural în 2022.

Pentru investitorul român lucrul e cu atât mai relevant cu cât economia locală e sensibilă la prețul energiei. Facturile la carburant, inflația și acțiunile energetice de la BVB — de la OMV Petrom la producătorii de electricitate — reacționează direct la aceste șocuri. Când Petrom valorează cât valorează în funcție de un preț al barilului care poate să facă 75% într-un sens sau altul în câteva luni, nu ai voie să confunzi un raliu cu o certitudine. Mărfurile nu au valoare intrinsecă precum o companie profitabilă. Se mișcă pe frică și lăcomie, iar cine uită asta plătește scump.